PSD preia conducerea ANPC: Bekesi Csaba Lajos, numit președinte al instituției
Orădeanul Bekesi Csaba Lajos a fost numit, luni, în funcția de președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unei decizii semnate de prim-ministrul Ilie Bolojan și publicate în Monitorul Oficial.
Bekesi Csaba Lajos este cunoscut la nivel local pentru activitatea sa în administrația publică, unde a condus, timp de mai mulți ani, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Oradea, județul Bihor. De-a lungul carierei sale, acesta a fost implicat în diverse funcții administrative, acumulând experiență în gestionarea politicilor publice la nivel județean.
Din punct de vedere politic, Bekesi Csaba Lajos este membru al Partidului Social Democrat (PSD). Deși este de etnie maghiară, el s-a implicat activ în susținerea și promovarea mesajelor formațiunii politice din care face parte, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare.