Banii de pensie ajung mai repede în aprilie, înainte de Paşte

Publicat: 27 mart. 2026, 13:48, de Anamaria Ionel, în SOCIAL , ? cititori
Banii de pensie ajung mai repede în aprilie, înainte de Paşte
sursa foto: Getty Images

Vești importante pentru pensionari înaintea sărbătorilor pascale: pensiile vor ajunge mai devreme în luna aprilie, astfel încât beneficiarii să își poată face pregătirile pentru Paște fără întârzieri la plată.

Plata pensiilor, devansată înainte de sărbători

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, pensiile vor fi achitate anticipat în luna aprilie. Măsura vizează atât persoanele care primesc banii prin intermediul poștei, cât și pe cele care au optat pentru virament bancar.

Astfel, pensiile distribuite prin factorii poștali vor fi livrate până cel târziu pe 9 aprilie. În cazul beneficiarilor care primesc pensia în cont, sumele vor fi virate până pe data de 8 aprilie.

„Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Naţională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plăţii în avans a pensiilor şi indemnizaţiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi pentru tipărirea şi expedierea taloanelor de pensii către oficiile poştale, în vederea distribuirii. În acelaşi timp, au fost transmise comunicări către C.N.Poşta Română S.A. şi instituţiile bancare cu care CNPP are încheiate convenţii de distribuire şi plată a pensiilor. În aceste condiţii, dată fiind importanţa acestei sărbători, toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poştali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie”, se arată în comunicatul ministerului de resort.

Decizia vine în contextul apropierii sărbătorilor pascale, autoritățile dorind să evite eventuale întârzieri și să asigure accesul la bani înainte de această perioadă.

Calendar diferit pentru ajutoarele financiare

În ceea ce privește ajutoarele financiare destinate pensionarilor cu venituri mici, acestea nu vor fi acordate în aceeași perioadă.

Ministerul Muncii precizează că ajutoarele de tip „one-off”, prevăzute pentru persoanele cu pensii mai mici de 3.000 de lei și incluse în proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026, nu pot fi acordate în luna aprilie.

Conform autorităților, aceste sume vor fi plătite în luna mai, după finalizarea procedurilor necesare pentru implementarea măsurii. Ajutoarele sunt destinate sprijinirii pensionarilor cu venituri reduse, însă calendarul de acordare diferă de cel al pensiilor obișnuite, care vor fi plătite anticipat în aprilie, înainte de Paște.