Unde și când vom putea vedea meciul Slovacia-România
Marți, 31 martie, de la ora 21:45, naționalele Slovaciei și României se întâlnesc într-un meci amical la Bratislava, după ce ambele echipe au ratat calificarea la Campionatul Mondial 2026. România a pierdut barajul de la Istanbul în fața Turciei, scor 0-1, în timp ce Slovacia a cedat pe teren propriu cu Kosovo, scor 3-4.
Partida va fi transmisă în România de postul Antena 1, o schimbare față de barajul cu Turcia, difuzat de Prima TV. Cele două televiziuni dețin drepturile pentru meciurile echipei naționale în Liga Națiunilor, preliminarii și baraje, împărțindu-și meciurile pe rând.
Ultimul duel direct între cele două echipe a avut loc la Campionatul European 2024, în faza grupelor, când meciul s-a încheiat 1-1. România a terminat pe primul loc în grupă, iar Slovacia pe locul 3.
Selecționerul Mircea Lucescu, absent la Bratislava
Selecționerul României, Mircea Lucescu, nu va fi prezent la meci. Acesta a fost internat de urgență la Spitalul Universitar după ce a leșinat în timpul unui antrenament al echipei naționale, medicii recomandând câteva zile de repaus pentru a evita complicațiile. În lipsa sa, echipa va fi condusă de secundul Jerry Gane.
Ulterior, Mircea Lucescu și-a anunțat oficial încheierea mandatului de selecționer, pe care l-a preluat în toamna lui 2024. El va rămâne nominal pe hârtie pentru meciul cu Slovacia, după care postul va fi, cel mai probabil, preluat de Gică Hagi.
Lotul României pentru amicalul cu Slovacia
Portari: Ionuț Radu (Celta de Vigo | Spania), Marian Aioani (FC Rapid 1923), Cătălin Căbuz (FC Argeș), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova)
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania), Deian Sorescu (Gaziantep FK | Turcia), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia), Andrei Burcă (Yunnan Yukun | China), Virgil Ghiță (Hannover 96 | Germania), Adrian Rus (Universitatea Craiova), Andrei Coubiș (Universitatea Cluj), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Kevin Ciubotaru (Hermannstadt)
Mijlocași: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Pafos | Cipru), Răzvan Marin (AEK Atena | Grecia), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo | China), Florin Tănase (FCSB), Ianis Hagi (Alanyaspor | Turcia), Dennis Man (PSV | Țările de Jos), Alexandru Dobre (FC Rapid 1923), Valentin Mihăilă (Caykur Rizespor | Turcia), Claudiu Petrila (FC Rapid 1923), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova)
Atacanți: Daniel Bîrligea (FCSB), David Miculescu (FCSB), Marius Coman (UTA Arad)