Isărescu a dezvăluit cele trei amenințări care ar putea zdruncina economia României

Publicat: 02 apr. 2026, 13:28, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Isărescu a dezvăluit cele trei amenințări care ar putea zdruncina economia României
sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a avertizat că economia României se confruntă cu un mix periculos de riscuri externe și vulnerabilități interne. Declarațiile au fost făcute în deschiderea conferinței anuale organizate de Banca Națională în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE), eveniment dedicat analizării riscurilor și oportunităților din sistemul financiar autohton în contextul actual de incertitudine globală.

Riscurile majore identificate de BNR

Guvernatorul a identificat trei paliere de risc capabile să destabilizeze echilibrul economic în perioada următoare: riscurile geopolitice și energetice, vulnerabilitățile interne (deficitele gemene), riscurile de fragmentare și tehnologice.

Conform acestuia, escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu rămâne un factor critic, deoarece aceste tensiuni alimentează volatilitatea internațională și pot provoca șocuri imprevizibile asupra prețurilor la energie, cu un impact direct și imediat asupra inflației.

O altă amenințare majoră este reprezentată de vulnerabilitățile interne, în special de persistența „deficitelor gemene” — cel bugetar și cel de cont curent. Această problemă structurală face economia României mult mai fragilă în fața șocurilor externe și limitează drastic spațiul de manevră al autorităților în eventualitatea unei crize financiare globale.

În paralel, fragmentarea economiei mondiale și avansul noilor tehnologii aduc provocări suplimentare. În timp ce barierele comerciale tot mai dese complică schimburile internaționale, digitalizarea impune o gestionare riguroasă a riscurilor cibernetice în sistemul bancar, a volatilității criptoactivelor și a utilizării inteligenței artificiale în administrarea activelor financiare.

Educația financiară ca strategie de apărare

În viziunea șefului BNR, pregătirea tehnică a populației și a specialiștilor nu este doar un obiectiv academic, ci o necesitate pentru stabilitatea sistemului. „O societate mai bine pregătită financiar este mai în măsură să înțeleagă evoluțiile, să gestioneze șocurile neașteptate și să contribuie la menținerea stabilității financiare”, a declarat Mugur Isărescu.

Prin parteneriatul cu ASE, banca centrală vizează formarea unei noi generații de experți prin programe precum masteratul BANCAS sau „Laboratorul de finanțe inovative”. Aceste inițiative sunt menite să acopere deficitul de competențe în domenii critice precum analiza de date și reglementarea bancară.

Obiectivul final: adoptarea euro

Guvernatorul a concluzionat că, după finalizarea procesului de aderare la OCDE, România trebuie să se concentreze pe următorul pas strategic: adoptarea monedei euro. ”Viitorul este în schimbare în lume, este în schimbare în România. Actualul proiect de țară, dominat de intrarea României în OCDE, este în curs de finalizare. Trebuie să pregătim temeinic, mai ales pentru generația tânără, următorul proiect – adoptarea euro. Pentru ca studenții de astăzi să devină liderii sistemului financiar de mâine, integrat în zona euro,  este esențial să continuăm și să consolidăm acest parteneriat. Viitorul sistemului financiar românesc depinde, în bună măsură, de capacitatea noastră de a investi, încă de astăzi, în educație, performanță și parteneriate solide”, a spus guvernatorul.

„Educația este întotdeauna un orizont, nu o destinație”, a încheiat Isărescu, citându-l pe Nicolae Iorga, pentru a sublinia nevoia de adaptare continuă la noile realități financiare.

,