Claudiu Târziu vrea anticipate. Nu din patriotism pur, ci din foame de culoar electoral

Claudiu Târziu a cerut alegeri anticipate și a împachetat cererea în formulele clasice despre legitimitate, voința poporului și fundătura politică. Oficial, liderul ACT spune că Guvernul Bolojan nu mai are susținere populară și nici sprijin politic solid, că actuala coaliție trăiește din inerție și că numai românii, chemați din nou la vot, pot reseta jocul.

Un om care miroase slăbiciunea și încearcă să intre pe ușa rămasă întredeschisă

Sună frumos, aproape igienic democratic. Numai că, în politică, mai ales în zona suveranistă, nimeni nu se grăbește atât de tare spre anticipate dacă nu crede că are ceva de cules din panică, fragmentare și confuzie.

ACT nu cere anticipate fiindcă iubește procedura, ci fiindcă n-are răbdare

Partidul lui Claudiu Târziu nu este o construcție așezată, cu rețele locale mature, cu administrație testată și cu electorat stabilizat în timp.

Acțiunea Conservatoare – Târziu

Este un vehicul nou, construit tocmai din nemulțumirea față de AUR și din ambiția de a oferi o variantă mai „serioasă”, mai doctrinară, mai conservatoare și mai lustruită a aceluiași bazin naționalist-suveranist.

Se bizuie, deci, pe acei ”înțelepți” ai suveranismului românesc, aceia care știu exact unde trebuie să ajungem dacă se întâmplă să încherpelească niște putere. Înapoi, în peșteri. La patriarhat agresiv și sex cu aprobare de la liderul de turmă.

Când un partid atât de proaspăt cere alegeri anticipate, nu o face pentru că instituțiile îl neliniștesc moral.

O face fiindcă timpul lung îl dezavantajează. În politică, partidele tinere au adesea nevoie de șoc, nu de stabilitate. Au nevoie de ferestre scurte, de criză și de sentimentul că „acum ori niciodată”.

De ce s-a rupt Târziu de AUR, de fapt

Despărțirea lui Claudiu Târziu de AUR n-a fost doar o ceartă de orgolii și nici doar o dispută de funcții. Ea a avut și o componentă de poziționare. Târziu a încercat să se vândă ca exponent al unui suveranism mai „cușer”, mai articulat, mai conservator în sens clasic, nu doar în sens de agitație tribuniciană.

Altfel spus, el a plecat din AUR și cu ideea că acel partid s-a dus prea mult în zona improvizației de lider unic și a radicalismului de bâlci. Problema lui Târziu e că, odată plecat, trebuie să demonstreze că există viață electorală și în afara AUR, în aceeași zonă ideologică.

Cererea de anticipate trebuie citită și așa: ca o încercare de a redeschide rapid piața pentru propria marfă politică.

Marea miză: tehnica iepurelui electoral

Aici e punctul cel mai interesant. Da, foarte probabil Târziu mizează exact pe tehnica iepurelui electoral. Adică pe ideea că, într-un câmp suveranist agitat, fragmentat și încărcat emoțional, simpla lui existență ca alternativă „mai așezată” poate rupe procente utile.

Nu trebuie să bată AUR. Îi ajunge să muște din el.

Îi ajunge să adune un electorat conservator, ortodoxist, național și ”anti-sistem” care îl vede pe George Simion prea zgomotos, prea impredictibil sau de prea puțină „substanță”.

Târziu nu visează neapărat să fie locomotiva principală. S-ar putea să-i fie suficient să devină iepurele care rupe ritmul cursei și obligă plutonul să se reconfigureze.

De ce exact acum? Pentru că și coaliția, și opoziția miros a oboseală

Cererea lui vine într-un context care îl ajută. Coaliția pare șubredă, PSD și PNL se ceartă cu un aer de căsnicie în care nimeni nu mai suportă pe nimeni, dar toți rămân la masă din interes. În același timp, și opoziția e mai puțin compactă decât pare.

AUR e ”mare” prin sondaje, dar are uzură, contradicții și un lider care nu poate monopoliza la infinit toată energia acestui bazin.

Târziu vede exact această fisură:

Puterea e obosită, iar suveranismul nu mai încape confortabil într-un singur partid. În asemenea momente apar actorii care se oferă drept „versiune matură” a aceluiași curent.

Anticipatele, în România, sunt și slogan, și șantaj, și fantezie utilă

Mai e ceva: în România, alegerile anticipate sunt invocate des și produse rar. Tocmai de aceea ele sunt utile ca armă de discurs. Poți cere anticipate fără să fii obligat să explici prea clar cum ajungi la ele, ce majorități se sparg, cine își asumă căderea guvernului și cine plătește nota.

Târziu știe foarte bine că sintagma are forță emoțională.

Ea semnalează revoltă, prospețime, resetare, pedepsirea „sistemului”. Sună energic. Sună democratic. Și, mai ales, sună bine într-un partid care nu are încă multă administrație în spate, dar are nevoie de un slogan mare, cu zăngănit de răsturnare.

Vrea să guverneze sau vrea să se numere?

Aici stă întrebarea rece. Claudiu Târziu vorbește despre „oameni noi”, „responsabilitate” și „interes național”, dar miza imediată nu pare a fi guvernarea. Pare mai degrabă validarea.

El vrea să afle câți sunt cu el, câți pot fi scoși din AUR, câți conservatori ar prefera o figură mai gravă și mai ideologizată decât liderii deja consacrați ai suveranismului românesc.

Cine suntem, câți defilăm

Anticipatele ar funcționa, pentru el, ca test accelerat de piață. Un partid nou care intră repede în alegeri află imediat dacă există sau dacă e doar un club de idei cu pretenții.

Târziu nu anticipează salvarea țării, ci o oportunitate

Nu, Claudiu Târziu nu s-a trezit brusc consumat de grija abstractă pentru democrație. A văzut o putere slăbită, un bazin suveranist încă fertil și un AUR care nu mai poate monopoliza fără rest întreaga revoltă naționalistă.

De aceea cere anticipate:

fiindcă speră că o criză scurtată prin vot i-ar da o șansă să intre tare pe scenă, ca alternativă „respectabilă” la suveranismul mai gălăgios.

Pe românește spus, nu cere anticipate doar ca să vorbească poporul. Le cere și ca să se audă, în sfârșit, și el.