Ilie Bolojan are tot mai multă susținere din interiorul PNL. Mesajul lui Gabriel Andronache

Publicat: 09 apr. 2026, 16:43, de Răzvan Aprozeanu, în POLITICĂ , ? cititori
Ilie Bolojan are tot mai multă susținere din interiorul PNL. Mesajul lui Gabriel Andronache

Președintele partidului și premierul Ilie Bolojan are parte de tot mai multe mesaje de susținere din partea liderilor liberali. Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat că PSD ar trebui să reflecteze, în minivacanța care urmează, asupra modului în care va acționa în perioada următoare. . ”În politică deciziile trebuie luate pornind de la nevoile oamenilor, nu de la orgolii şi ambiţii de neînţeles”, a spus Andronache.

Liderii PNL îi iau apărarea lui Ilie Bolojan

„Perioada sărbătorilor ar trebui să fie un prilej de meditaţie pentru PSD cu privire la conduita politică în coaliţie. Nevoia responsabilităţii şi a stabilităţii la guvernare a fost subliniată de toţi ceilalţi parteneri (PNL, USR, UDMR), precum şi de Preşedintele României”, a scris liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, joi, pe Facebook.

El a adăugat că „în politică deciziile trebuie luate pornind de la nevoile oamenilor, nu de la orgolii şi ambiţii de neînţeles”.

Și alți lideri de filiale PNL au transmis mesaje de susținere pentru premier.

Preşedintele PNL Alba, Ion Dumitrel, a declarat că „PNL trebuie să rămână partidul reformelor reale, nu al compromisurilor care încetinesc modernizarea României”. El crede că direcţia corectă este una bazată pe performanţă administrativă eficientă şi adevăr.

„România are nevoie de lideri care au demonstrat că pot face reforme, nu doar vorbesc despre ele. În acest sens, susţin fără echivoc modelul administrativ care pune accent pe rezultate concrete pentru cetăţeni. Susţin un stat suplu, eficient şi corect”, a spus Ion Dumitrel pe Facebook.

„Leadership adevărat” și „decizii curajoase”

O altă persoană care și-a exprimat susținerea pe Facebook a fost și președintele PNL Iași, Alexandru Muraru. El susține că Ilie Bolojan „demonstrează zi de zi ce înseamnă leadership adevărat. Ia decizii curajoase, fără populism, ghidate de logica economică sănătoasă şi de interesul pe termen lung al României”.

Liderul de la Iași consideră că premierul are un drum dificil, plin de provocări, dar absolut vital pentru salvarea echilibrului financiar al României.

Muraru a transmis că cetățenii observă tot mai clar că acest guvern nu face promisiuni ușoare doar pentru popularitate, ci implementează măsuri dictate de realitatea economică. El a subliniat că abordarea se bazează pe responsabilitate, principii liberale solide și bun-simț economic, reflectând viziunea susținută întotdeauna de Partidul Național Liberal. Muraru a mai afirmat că PNL Iași sprijină pe deplin premierul Ilie Bolojan și întregul efort de reformă, susținând ferm măsurile necesare pentru reducerea deficitului critic și reconstruirea încrederii în instituțiile statului român.

Liderul PNL Timiş, Marilen Pirteaun a transmis, la rândul său, un mesaj similar.

PSD îl acuză pe Bolojan de încăpățânare

De ceva timp, PSD a afirmat, prin vocea mai multor lideri, că nu îl mai susține pe Bolojan și direcția reformelor pe care acesta o promovează, acuzându-l de încăpățânare.

Unul dintre scenariile discutate public prevede ca PSD să rămână la guvernare după consultarea programată pentru 20 aprilie, însă cu un alt premier, propus de PNL.