Susținere AUR pentru un guvern minoritar Bolojan? Interesul național și morala de ocazie

Momentele de criză politică au darul de a dezgropa lucruri pe care, în vremuri normale, partidele se străduiesc să le țină îngropate sub discursuri frumoase. Dintr-odată, principiile devin mobile, liniile roșii se decolorează, iar adversarii de ieri încep să fie priviți cu o curiozitate nouă, aproape tandră.

Când puterea se clatină, tabu-urile se topesc

Exact asta se vede acum în jurul declarației lui Ilie Bolojan despre eventuale discuții cu AUR.

Formula este elegantă, aproape nobilă: „interesele României nu au culoare politică”.

Sună bine, sună responsabil, sună a om de stat. Numai că, tradusă în limbajul mai puțin parfumat al realității, propoziția înseamnă altceva: atunci când rămâi fără sprijinul PSD și nu-ți mai iese aritmetica, începi să descoperi că până și interlocutorii pe care ieri îi tratai ca pe o zonă toxică pot deveni, brusc, frecventabili.

AUR, noul păcat tolerabil

Până mai ieri, AUR era pentru o bună parte din establishment-ul pro-european exact figura politică de care trebuia să te delimitezi clar, sonor și repetat. Era răul convenabil, dușmanul perfect, sperietoarea utilă cu care îți disciplinai propriul electorat și propriile alianțe.

Astăzi apare dialogul „pentru țară”

Acum, în numele fondurilor europene, al PNRR, al investițiilor și al stabilității, ușa nu mai pare chiar atât de bine închisă.

Nu se vorbește încă despre alianță, Doamne ferește.

Se vorbește despre dialog, despre moratoriu, despre discuții punctuale, despre interes național.

Politica românească adoră aceste formule antiseptice. Cu ele poți face aproape orice, atâta timp cât schimbi ambalajul moral al gestului.

Reflexul tribal rămâne același

În profunzime, nu asistăm doar la o improvizație parlamentară, ci la revenirea unui reflex foarte vechi: tribul se apără cu cine poate. Când propriul clan politic este amenințat, criteriile se schimbă.

Nu mai contează atât de mult cine e impur, cine e radical, cine e indezirabil.

Contează cine poate ridica mâna la momentul potrivit.

Moralitatea devine o haină de schimb

Aici apare partea cea mai interesantă și mai neplăcută a momentului. În teorie, există forțe cu care nu negociezi.

În practică, dacă te apropii de marginea prăpastiei, începi să descoperi că morala are fermoar, nasturi și multe buzunare.

O desfaci puțin, o ajustezi, o coși la loc, o pui din nou pe tine și îi spui „responsabilitate”. Și e… ca nouă.

Asta nu face gestul mai curat. Îl face doar mai vandabil.

Bolojan nu e singur în această elasticitate

Să fim drepți până la capăt: Bolojan nu inventează nimic nou. El doar activează o tehnică veche a politicii românești.

Când interesul o cere, liniile doctrinare se estompează, iar incompatibilitățile morale intră într-un regim de suspendare temporară.

De aceea ar fi și ipocrit ca tocmai ceilalți să se prefacă scandalizați.

Toți au practicat, la scară mai mică sau mai mare, această morală de urgență.

Interesul național, marele detergent al politicii

Nicio formulă nu spală mai bine compromisurile decât invocarea interesului național.

Sub acest steag poți trece aproape orice prin vamă: alianțe rușinoase, tăceri convenabile, negocieri pe sub masă, conversații cu oameni pe care, în campanie, îi prezentai drept primejdie publică.

„Țara” devine astfel marele detergent simbolic al tuturor combinațiilor murdare.

Ce ni se spune și ce se vede de fapt

Ni se spune că miza este să nu pierdem bani europeni. Corect.

Ni se spune că proiectele mari trebuie protejate. Corect.

Ni se spune că dialogul trebuie purtat cu toți. Tot corect, în aparență.

Dar ce se vede de fapt este altceva:

un sistem politic intrat în panică de supraviețuire, dispus să înghită și soluții profund imorale dacă ele mai pot ține puțin în viață o formulă de putere șubredă.

De băgat la cap

Asta este lecția momentului. Criza nu produce doar soluții de avarie. Produce și adevăruri incomode.

Iar unul dintre ele sună așa:

când puterea se clatină, partidele redescoperă repede că principiile lor sunt adesea doar opinii foarte ferme, valabile până la următoarea nevoie de voturi.

Ar fi AUR un partener de susținere mult mai onest decât PSD? Da și nu.

Da, ca mecanică parlamentară, un sprijin punctual din partea AUR ar putea fi, în anumite voturi, mai „onest” decât relația schizoidă cu PSD din ultimele zile.

AUR îți spune destul de clar ce vrea:

puterea, anticipatele, capitalizarea crizei.

Nu se ascunde prea mult după perdea morală.

PSD, în schimb, a rămas într-o zonă mai alunecoasă: a detonat simbolic guvernarea la „Momentul Adevărului”, dar a lăsat deschisă și formula continuării unei coaliții pro-europene „dacă se poate”.

Asta e mai ipocrit, fără îndoială.

Dar nu, un „aranjament deștept cu AUR” nu ar fi automat o mare soluție strategică.

Ar putea să îngroape PSD pe termen scurt, da, pentru că i-ar lăsa pe social-democrați într-o poziție ridicolă: nici la putere, nici în opoziție adevărată, nici unici reprezentanți ai anti-Bolojanismului.

În plus, AUR deja presează pentru moțiune și pentru anticipate, deci ar folosi orice apropiere ca să se legitimeze suplimentar.

Asta ar putea mușca electoral serios din PSD.

Problema mare e alta: ce câștigi tactic, poți pierde strategic.

Dacă Bolojan sau PNL normalizează un canal stabil cu AUR în numele „interesului național”, ei nu doar slăbesc PSD, ci îi dau și AUR-ului un certificat de frecventabilitate instituțională.

Or, AUR exact asta vrea:

să treacă de la rolul de sperietoare utilă la rolul de actor inevitabil.

Iar odată ce-i dai această trecere, nu mai controlezi tu complet factura politică.

AUR încasează respectabilitate, PNL încasează suspiciune, iar PSD poate încerca apoi să joace cartea „vedeți, noi eram răul mai mic”.

Asta nu e deloc improbabil. E chiar destul de probabil ca efect de opinie.

În plus, președintele a convocat pentru miercuri consultări cu liderii coaliției tocmai în logica menținerii unui cadru guvernamental pro-european, nu a unei repoziționări în jurul AUR.