Partidul Liberal, condus de fostul premier Mihai Ghimpu și cunoscut pentru poziția sa pro-unionistă, a cerut duminică demisia conducerii televiziunii publice din Chișinău, după controversa legată de votul juriului în finala Eurovision, unde a fost evaluată piesa Alexandrei Căpitănescu.
În timp ce publicul din Republica Moldova a acordat punctajul maxim (12 puncte) României, juriul a oferit doar 3 puncte aceleiași melodii, decizie care a stârnit reacții dure din partea formațiunii politice.
Partidul Liberal și-a exprimat indignarea față de ceea ce numește o evaluare neprofesionistă, susținând că aceasta ar fi nedreptățit nu doar România, ci și pe cei din Republica Moldova care se identifică cultural cu spațiul românesc. În opinia partidului, în mod tradițional, votul dintre cele două țări a reflectat relații de apropiere, iar diferența dintre preferințele publicului și cele ale juriului este considerată o abatere semnificativă.
Formațiunea a mai amintit că Alexandra Căpitănescu, studentă la fizică medicală și câștigătoare a emisiunii „Vocea României” în 2023, ar fi avut o prestație apreciată în competiția Eurovision, ajungând pe locul al treilea. În comunicat se subliniază că piesa ei a fost bine primită de public și de artiști, fiind considerată de susținători o compoziție solidă din punct de vedere artistic.
De asemenea, Partidul Liberal a susținut că rezultatul votului ar putea fi interpretat politic și ar alimenta anumite narative externe, criticând în același timp faptul că juriul din Republica Moldova nu a acordat puncte Ucrainei. În viziunea lor, astfel de decizii ar contrazice spiritul de solidaritate regională.
Formațiunea a mai afirmat că există un decalaj între opinia publicului și cea a juriului, ceea ce a generat nemulțumiri și discuții în spațiul public. Totodată, a cerut transparență privind componența juriului și demisia conducerii instituției responsabile de participarea Republicii Moldova la Eurovision.
În final, Partidul Liberal a transmis felicitări interpretei și României pentru rezultatul obținut, precizând că membrii juriului nu reflectă opinia generală a cetățenilor din Republica Moldova și reafirmând sprijinul pentru relațiile de colaborare și apropiere dintre cele două state de pe malurile Prutului.
Partidul Liberal denunță votul juriului Republicii Moldova la Eurovision și cere demisia conducerii Teleradio-Moldova
Partidul Liberal își exprimă profunda indignare și își cere scuze pentru juriul incompetent care a dat o palmă nu doar României, acordându-i 3 puncte la Eurovision, dar și tuturor celor care simt românește în Republica Moldova.
În timp ce publicul nostru a acordat 12 puncte României la ediția din acest an a acestui concurs internațional de muzică, juriul a acordat doar 3 puncte. Nici în perioada când erau comuniștii la putere nu se întâmpla așa ceva. Republica Moldova acorda aproape mereu 12 puncte României. Este un vot politic și un vot între vecini. Mai ales, că România a avut o piesă foarte bună ca text, linie melodică, prestație artistică și voce.
Tânăra Alexandra Căpitănescu, care studiază fizica medicală, a câștigat Vocea României în 2023 și a cucerit Europa cu prestația ei la Eurovision, calificându-se pe locul trei. Eurovision Song Contest este una dintre cele mai urmărite competiții din lume, cunoscută pentru voturile „de vecinătate”, iar diferența dintre predilecția publicului nostru și juriu nu poate fi percepută decât ca o palmă dată României chiar de către frații ei.
Piesa Alexandrei Căpitănescu a fost apreciată de mulți artiști din România și de un numeros public din Europa, iar dacă ai măcar puțină ureche muzicală înțelegi, că este un cântec demn să fie în topul preferințelor publicului, având toate elementele pentru a fi apreciată de specialiști în domeniu.
Acum propaganda rusească poate să jubileze, am dat trei puncte Țării Surori, care sare prima să ajute Republica Moldova de fiecare dată când ne este greu! Și pentru că nu a fost de ajuns această rușine, juriul din Republica Moldova nu a dat nici un punct Ucrainei, țara care ne apără de invazia rusă. Vecinii se susțin mereu, iar juriul din Republica Moldova a sabotat dorința cetățenilor din Republica Moldova.
Acum, când potrivit ultimilor sondaje făcute peste Prut, circa 70% din români ar vota pentru Unirea cu România, votul juriului Republicii Moldova a stârnit, pe bună dreptate, un val de nemulțumire în rândul fraților noștri. Din păcate, despre cele 12 puncte acordate României de către publicul nostru drag, nu se prea menționează. Cui convine acest act necugetat sau făcut cu bună știință de către așa-numiții “experți“ în ale muzicii? Tot cozilor de topor de aici și propagandiștilor de la Moscova.
Reieșind din cele expuse, Partidul Liberal cere să fie făcută publică lista juraților, care au încercat să construiască un zid între frații de pe cele două maluri ale Prutului. De asemenea, Partidul Liberal cere demisia conducerii Instituției Publice Compania „Teleradio – Moldova”, responsabilă oficial de organizarea și participarea Republicii Moldova la acest concurs.
Regretăm acest vot rușinos, care a prejudiciat imaginea Republicii Moldova în fața a milioane de români de peste Prut și din lumea întreagă.
Felicitări, Alexandra Căpitănescu și România pentru onorabilul loc 3, obținut la acest concurs internațional! Dragi români, vă rugăm să nu vă supărați pe noi, cei câțiva reprezentanți ai juriului nu reprezintă opinia românilor din Basarabia.
Partidul Liberal reafirmă angajamentul său pentru unitatea și solidaritatea dintre Republica Moldova și România și condamnă ferm orice acțiune care încearcă să ridice ziduri între frații de pe cele două maluri ale Prutului.