Vestea care lovește milioane de pensionari: pierd până la 600 de lei de la 1 ianuarie 2027
Milioanele de pensionari din România primesc o lovitură dură: indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 nu este posibilă. Fără această majorare, pierderile lunare ar ajunge între 130 și 600 de lei, în condițiile în care inflația continuă să crească.
Câți bani pierd pensionarii de la 1 ianuarie 2027 și de ce
Conform legii, pensiile ar trebui majorate de la 1 ianuarie 2027 cu un procent care ține cont de inflație și de jumătate din creșterea salariului mediu brut. Procentul de indexare ar fi fost de aproximativ 12%.
Însă guvernatorul Băncii Naționale a exclus categoric această variantă.
„Nu ne permitem reducerea TVA şi indexarea pensiilor acum. Sub nicio formă„, a declarat Mugur Isărescu.
Dacă indexarea nu se aplică, pierderile lunare ar fi între 130 de lei, pentru pensiile mici, și 600 de lei, pentru cei care încasează în prezent 5.000 de lei pe lună.
Ce se întâmplă cu inflația în lunile următoare
Pe lângă blocarea indexării, pensionarii mai primesc o veste proastă. Inflația, care se situează acum la 10%, va urca în lunile iunie-iulie spre 11%.
Asta înseamnă că banii din pensie valorează tot mai puțin de la o lună la alta. Puterea de cumpărare scade, iar prețurile la alimente, energie și servicii continuă să urce.
Cei mai afectați sunt pensionarii cu venituri mai mari. Un pensionar cu o pensie de 5.000 de lei ar fi primit o majorare de 600 de lei dacă indexarea se aplica.
Fără ea, rămâne cu aceeași sumă, în timp ce prețurile cresc cu două cifre procentuale. Diferența se simte cel mai puternic în bugetul lunar.
De ce statul nu își permite majorarea
Declarațiile guvernatorului BNR vin într-un context economic dificil. România se confruntă cu un deficit bugetar ridicat, iar orice cheltuială suplimentară pune presiune pe finanțele publice.
Isărescu a legat explicit indexarea pensiilor de o altă măsură pe care o consideră imposibilă în acest moment: reducerea TVA. Ambele ar costa bugetul sume importante, pe care statul nu le are la dispoziție.
Rămâne de văzut dacă Guvernul va găsi o formulă alternativă de compensare sau dacă pensionarii vor rămâne fără nicio majorare la începutul anului viitor.
Cert este că, în absența indexării, ecartul dintre prețuri și veniturile pensionarilor se va adânci. Iar cu o inflație în creștere, fiecare lună devine tot mai dificilă pentru români.