Perla zilei: Crin Antonescu și decontul pe ”soroșism”

Publicat: 28 mai 2026, 16:36, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Perla zilei: Crin Antonescu și decontul pe ”soroșism”
Crin Antonescu

Crin Antonescu a mai livrat o perlă de colecție: România ar fi condusă, vezi Doamne, de o rețea „soroșistă”, anti-Trump, anti-America, anti-identitate și probabil anti-ceai de tei băut la ora potrivită.

E vechiul truc: când nu mai ai resurse de analiză serioasă, scoți soroșismul din sertar.

Cuvântul funcționează ca usturoiul electoral.

Îl fluturi în aer și speri că electoratul speriat vede imediat vampiri globaliști prin Palatul Victoria.

Nu mai contează cine decide, ce documente există, ce politici se aplică, ce alianțe reale se negociază. Ajunge eticheta. „soroșiști”.

Și gata, ai rezolvat geopolitica în trei silabe și un oftat grav.

Crin Antonescu nu este un domn rătăcit care vorbește singur în parc.

El este împins periodic în vitrină.

Apare, formulează apăsat, livrează fraza care trebuie, apoi dispare până la următoarea intervenție utilă.

A fost candidatul marelui aranjament PSD-PNL-UDMR la prezidențialele din mai 2025 și a ratat turul al doilea la o distanță mică, sub 90.000 de voturi față de Nicușor Dan.

Adicăăăăă… omul acesta chiar putea ajunge președintele României.

Tocmai de aceea nu e de râs până la capăt.

În spatele lui Crin nu se vede neapărat o conspirație spectaculoasă, cu lumânări negre și hărți pe perete.

Se vede ceva mai banal și mai eficient:

vechiul aparat politic care are nevoie de o voce cu dicție bună, trecut liberal și aer de respectabilitate.

Crin e util pentru că poate ambala în fraze elegante obsesiile care circulă azi prin subsolul propagandei: anti-Soros, anti-progresiști, anti-„rețele”, anti-orice poate fi transformat în sperietoare.

Drama e că fostul campion al „bunului-simț” a ajuns să vorbească pe limba băieților care vând ceață ideologică la kilogram.

Crin Antonescu a avut cândva verb, instinct, talent politic real.

Azi pare tot mai des un instrument de bruiaj.

Nu explică lumea. O tulbură.

Nu-i mai puțin adevărat nici faptul că, uite, ”sorosiștii” ăștia nu se potolesc deloc! Fac numai răutăți, de dimineața până seara!!!