Nu vom uita niciodată: Mineriada din 13-15 iunie

Ilie Bolojan a spus, la 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, câteva lucruri simple, necesare și încă dureroase: „Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violenţă împotriva propriilor cetăţeni”. Iar într-o țară care încă își alege, adesea, amintirile după confortul politic al momentului, asemenea propoziții trebuie repetate fără fard.

„În urmă cu 36 de ani, România a trăit unul dintre cele mai dureroase momente ale începutului său democratic. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a însemnat violenţă împotriva propriilor cetăţeni. Oameni care îşi exercitau dreptul la opinie şi la protest au fost bătuţi, umiliţi, arestaţi ilegal şi reduşi la tăcere prin forţă. Au existat morţi, răniţi şi traume care au rămas deschise până astăzi”, a transmis premierul interimar.

Adevărul acesta a fost ani de zile împins în ceață.

Mulți români nu mai țin minte ce s-a întâmplat atunci.

Alții țin minte, dar preferă să nu recunoască.

Fiindcă Mineriada nu a fost doar opera unei puteri politice speriate de libertate. A fost și un moment de complicitate socială.

Minerii au fost întâmpinați cu flori.

Au fost felicitați. Au fost priviți de o parte a populației ca salvatori ai „ordinii”, într-o țară abia ieșită din dictatură, dar deja educată să se teamă de libertate.

Bolojan amintește corect că democraţia nu înseamnă doar alegeri, ci și respect pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile fundamentale şi pentru demnitatea fiecărui cetăţean.

„La 36 de ani de la acele evenimente, avem datoria să păstrăm vie memoria victimelor şi să transmitem generaţiilor tinere că statul trebuie să fie întotdeauna de partea cetăţeanului, niciodată împotriva lui.”

În urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, patru persoane au fost ucise, 1.300 au fost rănite, iar alți 1.200 de oameni au fost reținuți ilegal.

Dosarul Mineriadei continuă să fie una dintre marile rușini judiciare ale României postcomuniste, plimbat prin instanțe și parchete ca o rană pe care statul nu a avut nici curajul, nici decența să o închidă prin adevăr.

„Astăzi ne înclinăm în faţa victimelor Mineriadei. Într-o Românie democratică, violenţa şi represiunea nu pot fi niciodată instrumente ale puterii”, a mai spus Bolojan.

Asta rămâne lecția.

Puterea care își bate cetățenii nu apără ordinea. Își apără frica.

Iar societatea care aplaudă bâta, doar pentru că lovește în tabăra care nu-i convine, nu apără statul. Îl ajută să se întoarcă, încet și sigur, împotriva tuturor.

Respect, Ilie Bolojan! Ai spus, încă o dată, lucrurilor pe nume.