Vechimea în muncă se scumpește de la 1 iulie. Cât va costa un an de stagiu

Publicat: 18 iun. 2026, 07:44, de Andreea Pavaloiu, în SOCIAL , ? cititori
Vechimea în muncă se scumpește de la 1 iulie. Cât va costa un an de stagiu

Cei care vor să-și completeze vechimea pentru pensie mai au la dispoziție doar două săptămâni ca să prindă prețul actual. De la 1 iulie 2026, un an de stagiu cumpărat va costa aproape 13.000 de lei, cu peste 800 de lei mai mult decât acum. Scumpirea vine automat, ca efect al majorării salariului minim brut, suma de la care se calculează contribuția.

Salariul minim crește, crește și costul vechimii

Cumpărarea vechimii nu se scumpește printr-o lege nouă, ci ca o consecință directă a creșterii salariului minim brut pe economie, care urcă de la 4.050 la 4.325 de lei de la 1 iulie 2026.

Contribuția lunară pentru completarea stagiului reprezintă 25% din acest salariu minim. Practic, în clipa în care reperul salarial crește, urcă și suma datorată pentru fiecare an cumpărat.

„Baza de 25% se aplică întotdeauna la salariul minim brut. În cazul în care există creșteri salariale, suma pentru stagiul de cotizare poate fi diferită”, a explicat Cristiana Dumitrescu, director executiv la Casa de Pensii a Municipiului București.

Cât plătești acum și cât vei plăti din iulie

În prezent, contribuția minimă lunară este de aproximativ 1.012 lei, adică în jur de 12.150 de lei pentru un an întreg de vechime.

De la 1 iulie, contribuția lunară trece de 1.080 de lei, iar costul unui an de stagiu ajunge la circa 12.975 de lei. Diferența de peste 800 de lei se aplică fiecărui an pe care alegi să-l aduci la zi.

Cine poate cumpăra și ce perioade intră la socoteală

Opțiunea se adresează celor care nu au realizat stagiul minim de cotizare sau care au perioade în care nu au plătit contribuții, achitate retroactiv printr-un contract de asigurare socială facultativă încheiat cu Casa Teritorială de Pensii.

Se pot cumpăra între o lună și șase ani, doar pentru perioade necontributive, precum intervalele fără contract de muncă. Stagiul minim necesar pentru pensia la limită de vârstă rămâne de 15 ani, adică 180 de luni de contribuții.

Atenție la contractele deja plătite în avans

Scumpirea nu îi vizează doar pe cei care încheie acum un contract. Casa de Pensii recalculează contribuțiile și pentru contractele semnate anterior, chiar dacă sumele au fost achitate în avans.

Cine vrea să plătească tariful actual mai are deci o fereastră scurtă, de doar două săptămâni, înainte ca noul nivel al salariului minim să mute toate calculele în sus.