Conducerea companiei TAROM a fost revocată. Cristian Anghel, noul director general interimar

Publicat: 22 iul. 2026, 17:25, de Gabriela Gogu, în ACTUALITATE , ? cititori
Conducerea companiei TAROM a fost revocată. Cristian Anghel, noul director general interimar

TAROM are o nouă schimbare la nivelul conducerii, după ce Consiliul de Administrație l-a numit pe Cristian Anghel în funcția de director general interimar. Potrivit informațiilor, acesta preia mandatul după încetarea celui anterior și va asigura conducerea companiei până la finalizarea procedurilor pentru o numire permanentă.

Conducerea companiei TAROM a fost revocată. Cristian Anghel a fost numit director interimar

Cristian Anghel ocupase anterior funcția de director Operațiuni Sol în cadrul TAROM, ceea ce înseamnă că are deja experiență în activitatea internă a operatorului aerian de stat. Numirea sa vine într-un moment în care compania își continuă procesul de reorganizare.

Schimbarea are loc în contextul în care TAROM rămâne sub autoritatea statului român și continuă să fie urmărită atent, atât din perspectiva rezultatelor financiare, cât și a eficienței operaționale. În astfel de situații, numirea unui director general interimar este o soluție temporară folosită pentru a asigura continuitatea activității.

Compania a raportat în ultimele luni că își menține direcția de restructurare, iar noua conducere va avea de gestionat atât partea administrativă, cât și obiectivele operaționale. În perioada următoare, atenția va fi orientată către deciziile noii echipe de conducere și către evoluția planurilor interne ale TAROM.

Cine este Cristian Anghel

Cristian Anghel, fost director de operațiuni la sol, după ce Bogdan Costas, fostul director general interimar, a refuzat, pe 17 iulie, postul permanent, deși câștigase concursul. Între fosta conducere și Ministerul Transporturilor ar fi existat mai multe divergențe.

Sindicatul Unit TAROM i-a cerut ieri ministrului interimar Radu Miruță schimbarea actualului Consiliu de Administrație, pe care îl consideră responsabil pentru rezultatele slabe ale companiei.

„Cristian Anghel, licențiat în Drept, cu specializări post universitare în Management și leadership și Managementul activităților antifraudă face parte din tânăra generație de manageri, cu expertiză academică și practică îndelungată, care s-a alăturat echipei TAROM din 2017. Până la momentul numirii sale în calitate de director general interimar al TAROM, Cristian Anghel a ocupat funcția de Director Operațiuni Sol.

Această numire s-a produs pe fundalul contextului de încredere acordat tineri generații de manageri formată în cadrul companiei. “Consiliul de Administrație al Tarom a luat în calcul stabilitatea și profesionalismul necesar companiei pentru atingerea principalelor obiective pe termen mediu, respectiv elaborarea bugetului anual pe indicatori actualizați și transmiterea sa spre aprobarea acționarului majoritar al companiei, alături de revizuirea planului de restructurare al TAROM, în baza unui calendar discutat cu Comisia Europeană. Obiectivul principal al echipei de management rămâne revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, sustenabilă pe termen mediu și lung”, a declarat Dan Idolu, președintele Consiliului de Administrație al TAROM.