O femeie militar din Brigada 30 a leșinat în fața lui Nicușor Dan și a președintei Indiei. Incident la Cotroceni
O femeie militar din Brigada 30, care făcea parte din Garda de Onoare și ținea drapelul României, a leșinat joi, în timpul ceremoniei oficiale desfășurate la Palatul Cotroceni cu prilejul vizitei de stat a președintei Indiei, Droupadi Murmu. Militara s-a dezechilibrat și a căzut la pământ chiar în timpul protocolului oficial de primire.
Momentul incidentului, surprins pe camerele de filmat
Potrivit imaginilor video care surprind secvența, președintele Nicușor Dan și președinta Indiei trecuseră deja de locul unde se afla Garda de Onoare atunci când femeia militar s-a prăbușit. Observând incidentul, președintele român s-a întors din drum pentru a se interesa de starea acesteia.
În ajutorul militarei a intervenit rapid Delia Dinu, șefa protocolului de la Palatul Cotroceni, care s-a ocupat de acordarea primului ajutor la fața locului. Ulterior, femeia a fost preluată de personalul de la Cotroceni, existând informații potrivit cărora va fi transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Președinta Indiei se află în vizită oficială la Cotroceni
Incidentul a avut loc în cadrul ceremoniei oficiale organizate pentru primirea președintei Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită de stat în România în perioada 23-25 iulie. Vizita se desfășoară la invitația autorităților române și marchează un moment important în relațiile bilaterale dintre cele două țări.
Cei doi șefi de stat urmează să aibă o serie de discuții axate pe consolidarea Parteneriatului Extins dintre România și India, în contextul în care, anul viitor, cele două state vor aniversa 80 de ani de relații diplomatice. Temele de discuție vizează extinderea schimburilor culturale, academice și sportive, precum și intensificarea colaborării în domenii precum cercetarea, inovarea și economia.
Potrivit Administrației Prezidențiale, relația bilaterală dintre România și India a evoluat pozitiv în ultimii ani, în special după adoptarea, în 2024, a unei Declarații Comune care a marcat un deceniu de Parteneriat Extins, dar și ca urmare a consolidării Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană și India.