Legea salarizării, croită în ultimele zece zile. Vom avea o lege, dar nu și pace salarială

România mai are două săptămâni pentru a adopta noua lege a salarizării bugetare, de care depind 770 de milioane de euro din PNRR. Proiectul nu are încă acordul sindicatelor, partidele nu au ajuns la o înțelegere, iar Educația și Sănătatea cer bani care nu există. Putem adopta o lege până la 31 august? Da, tehnic încă se poate. Putem obține o lege viabilă pentru toată lumea? Aici intrăm deja în literatura fantastică.

Nu există lege a salarizării care să mulțumească „toată lumea”.

Există doar legi care distribuie nemulțumirea într-un mod suportabil și legi care transformă fiecare fluturaș de salariu într-o declarație de război.

România încearcă acum să construiască, în mai puțin de două săptămâni, un sistem salarial pentru aproximativ 1,3 milioane de bugetari.

POLITICĂ

Grindeanu anunță un guvern minoritar: Legea salarizării, primul test pentru 1,2 milioane de bugetari

POLITICĂ

Florin Manole: „Suntem foarte aproape de un consens” privind legea salarizării. Ce soluții propune PSD pentru educație și sănătate

70% din acest aparat supradimensionat e bănuit că ”freacă menta”

Ar trebui să repare dezechilibre acumulate în ani, să limiteze sporurile, să recompenseze performanța, să păstreze oamenii buni în Educație și Sănătate, să nu umfle cheltuiala salarială și să obțină acordul partidelor, sindicatelor și Comisiei Europene.

Toate acestea într-o țară care nu reușește de luni întregi să-și formeze un guvern cu puteri depline.

Europa nu cere fericire, ci ordine

Comisia Europeană nu ne cere să-i facem fericiți pe toți bugetarii.

Ne cere ceva mai modest și, pentru administrația românească, mult mai complicat:

o grilă coerentă, salarii stabilite după criterii verificabile, reducerea inechităților pentru funcții similare, controlul sporurilor și o legătură mai serioasă între plată și performanță.

Mai există și o condiție financiară esențială: reforma nu poate arunca în aer bugetul.

Aplicarea ei trebuie să respecte traiectoria de reducere a deficitului, iar creșterile vor trebui etapizate.

Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul acceptă să scriem salarii frumoase în grile, dar nu ne permite să tipărim și banii necesari.

De îndeplinirea jalonului depind aproximativ 770 de milioane de euro, iar termenul final al PNRR pentru reforme este 31 august.

Ultima cerere de plată urmează să fie trimisă până la 30 septembrie.

Avem un calendar, nu și un acord

Dragoș Pîslaru spune că varianta actuală a proiectului a fost îmbunătățită pentru Educație și Sănătate.

Amendamentele ar trebui trimise Administrației Prezidențiale, liderii politici ar urma să se întâlnească din nou, proiectul să intre apoi în Parlament, iar pe 25–26 august să fie convocată o sesiune extraordinară.

Teoretic, mai rămâne timp și pentru promulgare.

Calendarul prezentat de ministrul interimar încape perfect într-o coală A4.

Problema este că nu există încă acordul sindicatelor.

Nu există nici o decizie politică limpede. Întâlnirea liderilor de la Cotroceni s-a încheiat cu ceea ce Pîslaru a numit un „impas politic de a lua o decizie”.

Așadar, România se pregătește să dezbată și să adopte una dintre cele mai complicate legi sociale ale ultimilor ani în câteva zile.

Adică exact metoda prin care am produs și precedentele sisteme „unitare”, devenite ulterior colecții de excepții, ordonanțe, procese și sporuri cu denumiri zoologice.

Educația și Sănătatea nu încap în plic

Adevărata problemă nu este scrierea legii, ci costul ei.

Guvernul calculase inițial un impact de aproximativ trei miliarde de lei, la care ar mai putea adăuga alte trei miliarde în 2028 pentru Educație.

Sindicatele cer însă o variantă care ar costa alte câteva miliarde.

În Sănătate, proiectul a fost modificat astfel încât peste 75% dintre angajați să beneficieze de creșteri, iar sub 18% să rămână în situații care ar necesita compensări.

Negocierile sunt încă deschise.

Aici se vede imposibilitatea politică: orice reechilibrare reală produce și pierzători relativi.

Chiar dacă nimănui nu-i scade salariul nominal, unii vor ”crește” mai repede, iar alții vor rămâne pe loc.

În România, salariul celuilalt este analizat cu o precizie pe care statul n-a aplicat-o niciodată propriilor cheltuieli.

Vom adopta probabil o lege de salvare a banilor

Presiunea celor 770 de milioane de euro este suficient de mare încât partidele să găsească, în ultima clipă, o majoritate.

De aceea, credem că sunt șanse ceva mai mari să adoptăm legea decât să ratăm complet termenul.

Dar vom adopta, cel mai probabil, o lege-cadru de salvare a jalonului, cu aplicare etapizată, garanții că salariile nu scad, corecții promise ulterior și suficiente anexe încât fiecare partid să poată pretinde că și-a apărat clientela.

România a depus deja cererea de plată numărul 5, iar legea salarizării rămâne una dintre reformele decisive pentru ultima cerere.

Miza financiară obligă la mișcare, nu neapărat la înțelepciune.

Cererea finală concentrează principalele riscuri de reformă.

Legea poate trece. Reforma poate rata

Verdictul rezonabil este acesta: termenul încă poate fi prins, dar o lege viabilă pentru toată lumea nu mai poate fi construită în timpul rămas.

Putem avea un text promulgat până la sfârșitul lunii.

Putem trimite Comisiei Monitorul Oficial. Putem salva, eventual, cele 770 de milioane de euro.

Dar nu putem rezolva în zece zile diferențele dintre administrația centrală și cea locală, dintre profesori și funcționari, dintre medici și restul personalului sanitar, dintre salariul de bază și imperiul sporurilor.

Vom avea probabil legea.

După aceea va începe adevărata reformă românească: amendarea ei. Până la golirea de sens a ”reformei”.