O comisie de „ochii lumii” pentru premier și președintele CCR. Mai mult, cei doi nu vor păți absolut nimic, nici dacă refuză să vină la audieri!
Comisia senatorială ce va ancheta recenta întâlnire dintre premierul Ilie Bolojan și președintele Curții Constituționale a României (CCR), Simina Tănăsescu, nu va aduce nimic nou.
E doar un mod de simplă atenționare, în special la nivelul opiniei publice.
Comisia pentru constituționalitate a Senatului decisese de altfel să înceapă verificări privind întâlnirea neanunțată din 14 august dintre președintele CCR și premierul interminar, însă decizia Camerei superioare a Parlamentului de înființare a unei comisii speciale îi va întări oarecum poziția.
Pe de altă parte, lucrările Comisiei de Constituționalitate nu vor schimba datele problemei, întrucât nu există instrumentele legale necesare.
Specialiști în drept constituțional consultați de PUTEREA susțin că cel mai probabil totul se va încheia cu o declarație publică în care premierul și președintele CCR „ar putea fi urecheați” pentru întânirea comună din biroul președintelui Senatului, aflat în concediu la data de 14 august, data consumării întâlnirii.
Cel mult, premierul și președintele CCR ar putea fi dojeniți în mod public
Nici măcar senatorii nu cred foarte tare în lucrările acestei comisii. Contactat de către PUTEREA, liderul grupului UDMR din Senat, Turos Lorand, a refuzat să comenteze înființarea respectivei comisii sau orice altceva legat de subiectul cu pricina.
La rândul său, senatorul AUR Mircia Chelaru, general în retragere, a apreciat că demersul era necesar, dar că nu întrevede efecte spectaculoase la final.
„Comisia respectivă e un demers necesar pentru a mai pondera tentația unora de a conduce totul pe sub masă în țara asta. Trebuie cumva atrasă atenția asupra faptului că instituțiile statului și reprezentanții acestora trebuie să știe să rămână în interiorul formativ stabilit de legi, inclusiv de cea supremă… pe de altă parte, după experiența mea comisia nu va aduce cine știe ce noutăți. Ar trebui ca toți să înțelegem să preferăm rigoarea institutuțională în locul șușanelei, fie ea și instituțională, care ne-a cuprins în ultima vreme”, a precizat senatorul AUR.
Senatul a aprobat luni, 24 august, înființarea unei comisii de anchetă, în urma întâlnirii preşedintelui CCR, Simina Tănăsescu, cu premierul interimar Ilie Bolojan, în biroul preşedintelui Senatului. În favoarea comisiei s-au pronunțat 67 de senatori, în timp ce 41 au votat împotrivă.
Parlamentul nu poate aproba sancțiuni cu caracter penal la adresa unui cetățean român
Comisia pentru Constituţionalitate ar urma să analizeze împrejurarea în care a avut loc întâlnirea dintre prim-ministrul interimar şi preşedintele CCR, să analizeze și să stabilească natura şi scopului acesteia, precum şi motivul pentru care întrevederea s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Senatului, aflat în acea perioadă în concediu de odihnă.
Totul în vederea menţinerii încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea actului jurisdicţional al CCR.
De menționat însă că nici premierul și nici președintele CCR, chiar dacă vor fi chemați la audieri, în cadrul comisiei, nu vor avea absolut nimic de suferit. Pe de o parte, întrucât împotriva unui premier interimar nu există niciun fel de măsuri punitive suplimentare ce ar putea fi luate.
Iar în ceea ce privește situația președintelui CCR, Senatul nu are niciun fel de atribuții specifice. Cum și președintele CCR, dar și Ilie Bolojan, au anunțat că nu iau în calcul formula demisiei, lucrurile nu vor cunoaște niciun fel de schimbări esențiale.
Mai mult, în România nu există în prezent o sancțiune penală directă sau o amendă generală validată constitutional în cazul în care decizi să nu te prezinți în fața unei comisii de anchetă a Parlamentului.
Curtea Constituțională a stabilit deja că Parlamentul nu poate substitui justiția penală și ca atare nu poate impune sancțiuni coercitive cetățenilor de drept comun prin simple regulamente.