Ce a făcut Nicușor Dan lângă Zelenski, în timpul unei prezentări oficiale în Ucraina. Președintele își aranja șosetele

Publicat: 19 sept. 2026, 13:10, de Gabriela Gogu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ce a făcut Nicușor Dan lângă Zelenski, în timpul unei prezentări oficiale în Ucraina. Președintele își aranja șosetele
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, la Forumul Economic Carpatic din Ivano-Frankivsk, Ucraina.

La summitul din Ucraina, Nicușor Dan a fost autorul unui gest care a atras toate privirile, chiar în fața camerelor de filmat. Președintele României și-a aranjat șosetele în timpul unei prezentări oficiale, la Forumul Economic Carpatic din Ivano-Frankivsk, iar Volodimir Zelenski, așezat alături, l-a privit siderat. Imaginile, filmate de o jurnalistă ucraineană, au ajuns virale pe TikTok, cu aproape 700.000 de vizualizări.

Nicușor Dan își aranjează șosetele lângă Zelenski, în timpul unei prezentări oficiale

Momentul a avut loc în timpul Forumului Economic Carpatic, unul dintre evenimentele conexe primului Summit al Inițiativei pentru Integrare Carpatică, găzduit de Ucraina, în regiunea Ivano-Frankivsk, din vestul țării. Nicușor Dan și Volodimir Zelenski se aflau în primul rând al sălii și urmau să urce pe scenă pentru discursuri și pentru întrebări din partea presei.

Cei doi președinți urmăreau, unul lângă celălalt, o prezentare proiectată pe ecranul din spatele scenei. La un moment dat, fără nicio reținere, Nicușor Dan a început să își aranjeze șoseta de la piciorul drept. Zelenski a observat mișcarea, s-a uitat scurt spre el, apoi și-a întors din nou privirea către ecran.

Ulterior, președintele român a repetat gestul și la piciorul stâng. De data aceasta, Zelenski l-a privit câteva secunde bune, cu o expresie vizibil indignată. Iar după ce Dan a terminat, liderul de la Kiev s-a uitat din nou spre el, apoi direct către persoana care filma scena, cu o privire sugestivă.

Cum a devenit gestul viral pe TikTok

Clipul a fost postat pentru prima dată pe TikTok de jurnalista ucraineană Galina Ostapoveț, care se afla la fața locului. Ea a surprins întreaga secvență și a publicat imaginile însoțite de o descriere scurtă.

„Am filmat un videoclip amuzant la un summit economic cu președintele. Atenție la reacția lui Zelenski”, a scris jurnalista, în descrierea clipului. Filmarea a strâns aproape 700.000 de vizualizări, la ora publicării acestui material.

Ce a discutat Nicușor Dan la Forumul Economic Carpatic

După acest moment, a venit rândul discursurilor oficiale. Volodimir Zelenski a vorbit despre potențialul de cooperare al țărilor din regiunea carpatică în domeniile apărării, energiei și transporturilor, cooperare care ar putea genera creștere economică, investiții și locuri de muncă.

Potrivit Administrației Prezidențiale de la Kiev, forumul a reunit aproape 1.400 de participanți din 25 de țări, printre care toate statele membre ale Inițiativei Carpatice. Peste 800 dintre aceștia au reprezentat guverne centrale, administrații regionale și autorități locale, iar aproape 400 de companii din țările C8 au fost prezente din partea mediului de afaceri.

Nicușor Dan a spus că țările participante trebuie să intensifice cooperarea economică și să construiască, practic, o piață comună în regiune. Mai mult, președintele român a insistat pe nevoia de a lega infrastructura și de a consolida încrederea reciprocă dintre state.

„Trebuie să creștem nivelul de încredere. Companiile dintr-o țară ar putea face afaceri și semna acorduri în alta”, a punctat Nicușor Dan, potrivit Administrației Prezidențiale de la Kiev.

România va dona Ucrainei rachete Patriot

În fața jurnaliștilor români, Nicușor Dan a anunțat, ulterior, că România va dona Ucrainei rachete sol-aer Patriot. Președintele a precizat că donația face parte dintr-un „efort comun al țărilor NATO” de a susține Ucraina în războiul cu Rusia.

Nicușor Dan nu a precizat câte rachete Patriot ar urma să primească Ucraina din partea României. De asemenea, președintele nu a explicat cum ar urma să fie suplinit, ulterior, deficitul de rachete Patriot al Armatei Române.