VIDEO | PNL, înainte de votul pentru Guvern: Gabriel Andronache și Bogdan Ionel, despre anticipate și decizia de la Cotroceni
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a evitat să comenteze opinia juridică exprimată de colegul său Alexandru Muraru privind atribuțiile președintelui în cazul alegerilor anticipate, spunând că nu a participat la nicio discuție internă pe această temă. Înainte de ședința PNL, Andronache a declarat că liberalii se bazează pe voturile parlamentarilor cu care au discutat deja, în timp ce neafiliații urmează să decidă în ziua votului.
Întrebat de reporteri dacă a existat o dezbatere în conducerea PNL pe marginea poziției lui Muraru, Andronache a evitat un răspuns clar.
„Cred că dânsul susține că a existat vreo astfel de discuție. Eu nu am avut o astfel de discuție și nu am participat la ea”.
În ceea ce privește susținerea pentru Guvernul propus de Siegfried Mureșan, liderul deputaților liberali a precizat că se bazează pe „cei cu care am discutat”, fără a oferi detalii despre nume sau partide.
Poziționarea PSD, „un examen pro-european”
Referitor la scenariile de vot și la eventualele alianțe, Andronache a subliniat că important este existența unei dezbateri pe tema formării unui guvern reformist și pro-european. „Un guvern pro-european reformist urmează ca PSD-ul să dea astăzi un examen și anume să se poziționeze în tabăra pro-rusă sau în tabăra pro-europeană”, a declarat liderul deputaților PNL.
PNL a reiterat, în mai multe rânduri, că nu va vota un guvern din care să facă parte PSD, în conformitate cu decizia Congresului partidului.
Liberalii așteaptă votul de azi. Dacă guvernul pică, urmează decizia președintelui și, posibil, anticipatele
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a declarat că liberalii așteaptă să vadă susținerea parlamentară pentru Guvernul Mureșan și, în caz de eșec, o nouă nominalizare de la președintele Nicușor Dan. El a reafirmat că alegerile anticipate rămân „un instrument în plus” pentru ieșirea din criză.
„Așteptările noastre sunt să se vadă susținerea parlamentară și să întrunim condițiile ca președintele să aibă o misiune mai ușoară, dacă acest guvern nu va fi învestit. Să aibă un instrument în plus: alegerile anticipate”, a spus Bogdan, înainte de ședința PNL.
Liberalul a precizat că, dacă cabinetul Mureșan nu trece, PNL va aștepta o nouă propunere de la Cotroceni.
„Dacă exclude alegerile anticipate și guvernul nu întrunește voturile, vom aștepta o nominalizare. O nominalizare din care să facă parte un național-liberal”, a explicat el.
Nu s-a discutat despre sesizarea CCR
Bogdan a negat existența unei discuții interne privind sesizarea Curții Constituționale.
„Nu a existat o discuție în PNL pe această temă. Dacă juriștii vor face o analiză, atunci vom discuta. Dacă nu, nu”, a spus el.
Întrebat despre posibile compromisuri cu PSD, purtătorul de cuvânt al PNL a reiterat poziția oficială.
„Noi am propus un guvern condus de Siegfried Mureșan, susținut de trei partide. Dacă nu va fi investit, așteptăm propunerea președintelui. Nu mai facem alternative”, a afirmat Bogdan.
El a menționat că se gândește că poate unii parlamentari s-au răzgândit, iar asta se va vedea în votul de astăzi. „Poate în al 13-lea ceas sunt parlamentari care se răzgândesc. Vom vedea votul de azi”, a punctat el.
Vezi această postare pe Instagram