Georgescu iese din Arestul Central, dar nu pentru mult timp. Anchetatorii vor traseul banilor

Publicat: 01 oct. 2026, 16:38, de Alexandra Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Georgescu iese din Arestul Central, dar nu pentru mult timp. Anchetatorii vor traseul banilor

După ce a fost ridicat în cătușe de acasă și dus în Arestul Central, unde va sta următoarele 30 de zile, Călin Georgescu urmează să fie scos de acolo pentru a asista la perchezițiile informatice din dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro. Anchetatorii ar vrea să obțină de la fostul candidat la președinție informații despre traseul banilor, însă rămâne de văzut dacă acesta va coopera, după ce a refuzat să dea declarații la audieri.

Călin Georgescu este scos din arest pentru perchezițiile informatice

Potrivit România TV, oamenii legii vor să reconstituie exact drumul banilor din acest dosar. Georgescu și ceilalți inculpați sunt acuzați de DIICOT că ar fi format un grup infracțional organizat care ar fi acționat în România și în Marea Britanie.

Totul a început în dimineața zilei de 21 septembrie, când fostul candidat a fost ridicat din trafic. În paralel, procurorii au descins la locuința sa și în alte patru imobile din București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.

Printre bunurile ridicate atunci se află și dispozitive de stocare a datelor. Mai mult, la casa lui Georgescu au fost găsite sisteme de bruiaj, înscrisuri, două pașapoarte și o legitimație. Documentele de identitate urmează să fie expertizate, iar anchetatorii suspectează că sunt false.

Judecătorii au decis arestarea lui Georgescu în complet de divergență

Inițial, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a lui Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen, celălalt inculpat. Tribunalul București a respins însă propunerea, iar cei doi au scăpat cu control judiciar, după ce petrecuseră 24 de ore în reținere.

Ulterior, cazul a ajuns la Curtea de Apel București, care a judecat marți contestațiile. Cei doi magistrați nu au căzut de acord, așa că procesul s-a reluat după-amiază în complet de divergență, cu un al treilea judecător.

Georgescu a fost rechemat de urgență la instanță și a sosit alături de Rusen în jurul orei 15.30. Verdictul a fost arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar decizia este definitivă.

Între timp, fostul candidat ajunsese acasă, la Mogoșoaia. Acolo a fost preluat de polițiști și încătușat. Georgescu a încercat să ridice mâinile în aer pentru a arăta cătușele, însă agenții din jurul său l-au împiedicat.

În fața casei se strânseseră susținătorii săi. Aceștia l-au huiduit pe ofițeri în momentul în care fostul candidat a fost urcat în autospeciala de poliție.

„Domnule președinte, fiți tare”, au strigat oamenii adunați la poartă.

Cum ar fi fost convins omul de afaceri să transfere peste un milion de euro

Potrivit anchetatorilor, în dosar sunt vizați doi români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian de 56 de ani. Grupul s-ar fi format în septembrie 2021, sub conducerea românului de 64 de ani.

Liderul le-ar fi împărțit celorlalți doi roluri precise. Ei s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi, administratori ai unor firme străine care ar fi avut bani mulți de împrumutat. Condiția pentru oamenii de afaceri români care voiau credite era depunerea unor garanții în bani.

Începând cu septembrie 2021, la întâlniri în București și în județul Argeș, apoi în Marea Britanie, victima ar fi fost convinsă că poate obține o finanțare de 6 milioane de euro de la o bancă. Așa că ar fi transferat peste un milion de euro drept garanție.

Ba mai mult, membrii grupării i-ar fi promis apoi că suma creditului poate crește la 15 milioane de euro. Pentru asta, omul de afaceri ar fi plătit o garanție suplimentară de 100.000 de euro, iar prejudiciul total depășește 1,1 milioane de euro.

Procurorii susțin că ținta grupării ar fi fost chiar banii depuși drept garanție. Membrii ei ar fi urmărit „obţinerea garanţiilor băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective”, a precizat DIICOT.

Georgescu este judecat în alte două dosare penale

Dosarul de înșelăciune nu este singurul cu care se confruntă fostul candidat. Georgescu a fost trimis în judecată alături de fostul mercenar Horațiu Potra și de alți 20 de inculpați, în dosarul privind destabilizarea României.

Acolo este acuzat de complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și de comunicarea de informații false, în formă continuată. Potra este judecat pentru tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale, precum și pentru nerespectarea regimului armelor, al munițiilor și al materiilor explozive. Luni, 28 septembrie, instanța a amânat cauza pentru 12 octombrie.

Iar într-un al treilea dosar, Georgescu este judecat pentru propagandă legionară și pentru promovarea în public a unor persoane vinovate de genocid și crime de război. Pe 3 aprilie, fostul candidat scăpase definitiv de controlul judiciar, după mai bine de un an, când Tribunalul București i-a admis contestația.