România riscă să exporte gaze ieftine din Marea Neagră și să importe gaze scumpe. Chisăliță: „Costul unei achiziții proaste rămâne și trebuie suportat de cineva”

România intră într-o perioadă cu o oportunitate energetică majoră, odată cu apropierea primei producții de gaze din proiectul Neptun Deep, însă riscă să nu transforme această resursă într-un avantaj regional, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Într-o analiză intitulată „Europa schimbă harta gazelor. România se ocupă de găinării“, Chisăliță susține că România riscă să ajungă într-o poziție paradoxală: să exporte gaze produse în Marea Neagră la prețuri competitive, să cumpere ulterior gaze din import la costuri mai mari și să transfere în final o parte importantă a costurilor către consumatorii români.

Avertismentul vine într-un moment în care proiectul Neptun Deep se apropie de intrarea în producție. OMV Petrom și Romgaz, care dețin câte 50% din proiect, estimează în prezent că primele gaze vor intra în Sistemul Național de Transport în prima jumătate a anului 2027. Producția ar urma să crească gradual, iar platoul de aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual este estimat pentru sfârșitul trimestrului al treilea din 2027.

Neptun Deep intră pe piață exact când UE renunță la gazul rusesc

Miza strategică este dată, în opinia lui Chisăliță, de suprapunerea dintre debutul Neptun Deep și eliminarea treptată a gazului rusesc din piața europeană.

Exclusiv

Internațional

Daniel Buda, după blocarea cărnii din Brazilia: „Toată șarada vândută de extremiști nu rezistă”

Energie

Iarna vine cu nota de plată: gazele au ajuns la prețuri record, iar facturile populației nu sunt chiar „beton” protejate

Calendarul european prevede interzicerea importurilor de GNL rusesc în baza contractelor pe termen lung de la 1 ianuarie 2027, în timp ce pentru contractele pe termen lung de gaze rusești transportate prin conducte interdicția va intra în vigoare la 30 septembrie 2027, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie în anumite condiții legate de nivelul stocurilor.

Prin urmare, 2027 va fi anul în care piața europeană va trebui să înlocuiască o parte importantă din sursele rusești de gaze, în timp ce România începe să aducă pe piață producția din cel mai important proiect offshore al său.

Neptun Deep are volume recuperabile estimate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi și o investiție de dezvoltare de circa 4 miliarde de euro. OMV Petrom și Romgaz estimează că producția la platou va fi de aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual.

Pentru Chisăliță, această coincidență reprezintă o fereastră strategică pe care România ar trebui să o folosească pentru a-și consolida poziția în Europa de Sud-Est.

România ar fi putut construi un portofoliu regional de gaze

Președintele AEI consideră că România ar fi trebuit să pregătească din timp un model energetic care să combine producția internă cu importurile și infrastructura regională.

În această viziune, România ar fi trebuit să dezvolte simultan producția din Marea Neagră, accesul la GNL american, capacități de transport și înmagazinare, acces la terminale și contracte cu clienți din țările vecine.

Problema, spune Chisăliță, nu este simpla achiziție de gaze, ci existența unei piețe și a unei infrastructuri care să permită valorificarea lor.

Un portofoliu de GNL importat din Statele Unite poate avea logică economică dacă permite României să livreze către alte piețe, să ofere flexibilitate și să obțină marje comerciale. În schimb, cumpărarea unor volume fără clienți finali, fără capacități de transport rezervate și fără calcularea costului total până la destinație poate transforma contractul într-o obligație financiară pentru cumpărător, argumentează analistul.

Într-un asemenea scenariu, România ar putea ajunge să suporte diferența dintre costul gazului importat și valoarea la care acesta poate fi comercializat.

„Gazul românesc nu spală costul unei achiziții proaste”

Chisăliță critică în special ideea de a combina gaze importate la prețuri ridicate cu gaze produse intern și de a prezenta ulterior întregul portofoliu drept un succes de securitate energetică.

„Gazul românesc nu spală costul unei achiziții proaste. Costul rămâne și trebuie suportat de cineva“, susține președintele AEI.

În opinia sa, consumatorul casnic poate deveni cel mai ușor suport pentru un astfel de model, deoarece nu participă la negocierea contractelor și nu are acces la toate condițiile comerciale, dar suportă în final costurile reflectate în factura de gaze.

Analistul avertizează, de asemenea, împotriva folosirii noțiunii de securitate energetică drept justificare generală pentru orice operațiune de achiziție.

Securitatea energetică, susține el, ar trebui evaluată prin necesarul real de gaze, existența unor alternative de aprovizionare, infrastructura disponibilă și costurile totale. În lipsa acestor elemente, argumentul securității poate deveni, în opinia sa, un paravan pentru decizii cu eficiență economică redusă.

Preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră ridică întrebări economice

O altă temă criticată de Chisăliță este mecanismul de preempțiune al statului asupra gazelor din Marea Neagră, prevăzut de legislația adoptată în 2026.

Analistul pune sub semnul întrebării destinația concretă a gazelor pe care statul ar putea decide să le cumpere: constituirea unei rezerve strategice, aprovizionarea industriei, echilibrarea pieței sau alte obiective.

Întrebările sale vizează inclusiv prețul, volumele și sursa de finanțare. Chisăliță susține că simpla introducere a unui mecanism de intervenție în legislație nu garantează protecția consumatorului și afirmă că măsura ar fi contribuit la creșterea prețului gazelor marfă în România. Această afirmație reprezintă însă evaluarea AEI și nu trebuie confundată cu o concluzie oficială privind cauzalitatea evoluției prețurilor.

În analiza sa, Chisăliță susține că orice intervenție pe piață ar trebui evaluată prin prisma beneficiarilor și a celor care suportă costurile. „Nu este suficient să scrii «interes național» într-o lege. Trebuie să arăți cine beneficiază, cine plătește și ce problemă rezolvi“, argumentează el.

România poate negocia mai mult decât prețul gazului

Miza nu este doar comercială. Chisăliță consideră că poziția României de producător important de gaze în Europa de Sud-Est ar putea fi folosită pentru a negocia investiții și finanțări europene.

În loc să se limiteze la vânzarea gazului ca materie primă, România ar putea lega resursa din Marea Neagră de dezvoltarea infrastructurii, interconectărilor și industriei locale.

„Dacă ne prezentăm doar cu disponibilitatea de a vinde, vom obține prețul negociat pentru marfă“, afirmă Chisăliță. În schimb, o strategie regională coerentă ar putea permite României să negocieze inclusiv poziția sa în arhitectura energetică a regiunii.

O asemenea abordare ar presupune investiții în infrastructură, predictibilitate legislativă și o politică externă și energetică coordonată.

Gazele pot genera mai mult decât venituri la buget

Pentru România, miza Neptun Deep nu se reduce la redevențe, dividende și alte venituri bugetare.

Proiectul este prezentat de operatori drept unul strategic pentru securitatea energetică și dezvoltarea economică. OMV Petrom și Romgaz estimează că Neptun Deep va contribui la transformarea României în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană și la reducerea dependenței de importuri.

Chisăliță atrage însă atenția că veniturile obținute din exploatarea resursei ar trebui privite împreună cu efectele asupra economiei reale.

Gazul poate susține producția industrială, poate alimenta investiții, poate genera locuri de muncă și poate contribui la exporturi cu valoare adăugată mai mare decât simpla comercializare a materiei prime.

În această logică, un dividend sau un venit bugetar încasat pe termen scurt nu ar trebui să fie singurul criteriu de evaluare a succesului politicii energetice.

Fereastra strategică este limitată

România intră astfel într-un moment în care două schimbări majore ale pieței europene se produc simultan: crește producția internă prin Neptun Deep, în timp ce UE își reduce și, în cele din urmă, elimină importurile de gaze rusești.

Proiectul românesc este deja într-o fază avansată. În 2026 au fost instalate platforma Neptun Alpha și conducta offshore, iar șapte dintre cele zece sonde de producție erau finalizate la sfârșitul lui septembrie.

Pentru Chisăliță, adevărata provocare începe însă odată cu producția: cum transformă România resursa din Marea Neagră într-un avantaj industrial și regional, nu doar într-o marfă exportată și într-o sursă de venituri fiscale.

„Marea Neagră ne oferă o resursă. Retragerea gazului rusesc ne oferă o piață. Valorificarea lor cere competență și ambiție“, afirmă președintele AEI.