De ce România nu mai are loc la masa „deep state-ului” european și mondial

Arestarea recentă a fostului șef al serviciului de informații externe al Berlinului, BND, August Hanning, pentru spionaj și trădare, a provocat o undă de șoc în Germania, dar mai ales în lumea serviciilor secrete din întreaga lume. August Hanning este acuzat, printre altele, de presupus spionaj împotriva statului pentru o altă țară, divulgarea unor secrete de stat și tentativă de trădare.

Însă arestarea acestuia a scos în evidență și adevărata realitate a conducătorilor din statele Uniunii Europene. Și anume că există oameni din cercurile conducătoare ale Occidentului – în Statele Unite, dar mai ales în Europa – care își pierd capacitatea de a-și guverna popoarele din cauza problemelor tot mai mari pe care nu le pot aborda sau chiar înfrunta, cum ar fi inegalitatea socială în creștere, migrația, chiar și problemele climatice.

Multe dintre elitele occidentale nu mai au simțul istoriei și și-au pierdut simțul de autoconservare pentru că nivelul intelectual al majorității elitelor a scăzut brusc din cauza schimbărilor de standarde morale și a deteriorării sistemului lor de învățământ superior – în special în Europa.

Așa că doar câteva state europene au conducători care, cât de cât, înțeleg care sunt adevăratele probleme ale locuitorilor din țara respectivă. Dar rolul-cheie în degrigolada și slăbiciunile unui stat îl joacă serviciile secrete din fiecare stat. Serviciile secrete au devenit tot mai ineficiente după ce la conducerea acestora au fost impuși oameni politici, adică neprofesioniști, iar România nu a făcut excepție de la  această regulă.

Mai mult, țara noastră a devenit „mai catolică” decât toate statele europene prin faptul că, de mai bine de trei ani, România nu are un director civil al Serviciului Român de Informații (SRI). Practic, țara noastră a fost exclusă de la masa „deep state-ului” european și mondial pentru că SRI nu are încă un director, după demisia de la începutul lunii iulie 2023 a lui Eduard Hellvig, iar conducerea este asigurată interimar de un militar, adică de prim adjunctul generalului Răzvan Ionescu.

Numai că numirea unui civil la șefia unui serviciu de informații este destul de contestată de cei care au performat în lumea „umbrelor” pentru simplul fapt că actuala clasă politică de la noi habar nu are cum ar trebui să funcționeze un serviciu secret.

Fostul șef al „fantomelor” SIE din Europa, în perioada 1990-1997, colonelul Cornel Nemetzi, explică foarte clar în cartea sa apărută în 2013- „Ultimul Curier Ilegal”, că „nu mă pot abține să nu-i critic pe conducătorii regimului de la București care nu au avut niciodată curajul ca la conducerea serviciilor de informații externe să promoveze oameni formați și experimentați în această muncă”.

„În funcția de șef aproape întotdeauna au fost numiți fie activiști de partid care nu aveau habar de această activitate, cum au fost Gavriliuc, Tudor Postelnicu, Romus Dima etc, ofițeri de securitate de la organele interne, precum Doicaru, Pleșiță, din armată, I. Talpeș sau din viața civilă C. Harnagea, Gh. Fulga, C. Săftoiu, M.R. Ungureanu. Singura excepție notabilă pe care o cunosc a fost M. Caraman, fost șef SIE în perioada ianuarie 1990-aprilie 1992”, menționa Cornel Nemetzi.

„Dacă foștii comuniști se temeau să numească în fruntea DIE (DGIE, CIE) ofițeri crescuți și formați în interiorul acestui serviciu și aduceau ofițeri din aparatul intern, guvernanții de după 1990 instalați la cârma țării, indiferent de orientarea politică după 1992, au numit la conducerea SIE indivizi fără pregătire de specialitate, cum ar fi fost un istoric din anturajul foștilor propagandiști de partid- I. Talpeș, un inginer geolog-C. Harnagea, un fost corigent de liceu, Fh. Fulga și alții”, a precizat Cornel Nemetzi.

Dar acesta face și o referire extrem de interesantă despre funcționarea unui serviciu secret: „La problema numirii șefului serviciului român de spionaj, trebuie să constatăm că autoritățile de la București, atât cele comuniste-până în 1990- dar și cele criptocomuniste care le-au succedat, nu au ținut cont de părerea și experiența unui specialist precum Reinhard Gehlen”.

Dar foarte puțină lume știe astăzi cine a fost Reinhard Gehlen, denumit „spionul secolului” pentru „performanțele” sale, unele unice în istoria serviciilor de informații. El este singurul agent care s-a aflat, timp de 26 de ani, în conducerea unor servicii de spionaj aparținând ambelor tabere care s-au confruntat în cel de-al Doilea Război Mondial. După ce a îndeplinit  funcții de răspundere în spionajul Germaniei naziste, Reinhard Gehlen s-a bucurat de încrederea, se poate spune aprecierea, unor organisme informative ale Statelor Unite, aflându-se o vreme la conducerea unor servicii de spionaj ale Germaniei occidentale.

Într-adevăr, Gehlen a deţinut atât funcţia de general în armata hitleristă („Wehrmacht”), cât şi pe aceea de ofiţer cu gradul cel mai înalt şi de preşedinte al Serviciului federal de informaţii („Bundesnachrichtendienst”) al Germaniei occidentale. Dar poate cea mai importantă performanță care i-a fost atribuită lui Gehlen este aceea de a fi contribuit în mod substanțial la dezlănțuirea Războiului Rece.

În „Der Dienst”, Reinhard Gehlen arăta că „succesorul oricărui șef de serviciu de informații ar trebui întotdeauna să provină din sânul acestuia, să fie un specialist de cel mai înalt grad, fapt demonstrat de experiențele competente trăite în diferite țări”.

„Orice altă regulă, cum ar fi alegerea unui politician străin de această muncă sau a unui funcționar administrativ, poate fi doar o soluție tranzitorie, condiționată de circumstanțe deosebite. Persoana respectivă ar trebui înlocuită-în toate cazurile pe care le cunosc- cu una de specialitate pentru a asigura continuitatea muncii de informații”, sublinia Reinhard Gehlen.

În continuare, fostul șef de serviciu secret care i-a purtat mulți ani numele, făcea la vremea respectivă o observație remarcabilă: „toate statele care au acumulat experiență în domeniul serviciilor de informații externe, precum Marea Britanie și SUA, știu că schimbarea repetată a conducerii serviciului are drept consecință cel puțin o scădere temporară a eficacității muncii și „aceasta se întâmplă mai ales când ajung în poziții de conducere persoane care nu dispun de experiența necesară în munca specifică serviciilor de informații externe”.

Mai departe, superspionul arăta că „un serviciu de informații trebuie să fie coordonat politic de ministrul superior sau șeful guvernului” și „care aproape întotdeauna nu dispune de cunoștințele de specialitate”, iar „conducerea profesională a serviciului în toate sectoarele trebuie să se afle, însă, exclusiv în mâna șefului acestuia”.

Deocamdată, președintele Nicușor Dan refuză de un an și jumătate să propună un nou director, fie și civil, al SRI, dar nici nu vrea să țină cont de sfaturile „ultimului curier ilegal”-Cornel Nemetzi, și nici de cele ale legendarului spion al secolului, Reinhard Gehlen. De ce oare? Poate doar pentru ca eternul șef al SPP, generalul pensionar Lucian Pahonțu, își va pierde influența uriașă asupra politicienilor de la noi și, în mod special, a președintelui Nicușor Dan! Așadar, nu ar trebui să ne mai mirăm că România nu pune nici apă în pahare la masa „deep state-ului” european și mondial.