Raportul despre anularea alegerilor din 2024, amânat. AUR caută propriul adevăr, în timp ce statul român continuă să-l ascundă pe al său

România așteaptă de aproape doi ani o explicație completă despre împrejurările în care i-a șuierat glonțul pe la ureche, în decembrie 2024. Numai că raportul a cărui prezentare a fost amânată marți, 13 octombrie, nu este documentul oficial promis de președintele Nicușor Dan, ci unul elaborat de Comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor, condusă de deputata AUR Laura Gherasim.

George Simion anunțase prezentarea acestuia cu o săptămână înainte.

Distincția este esențială: avem, pe de o parte, demersul unui partid care a contestat vehement anularea scrutinului și, pe de altă parte, obligația încă neîndeplinită a statului de a explica exhaustiv de ce a fost necesară intervenția Curții Constituționale.

Iar între cele două se întinde o poveste mult mai complicată decât părea inițial, în care interesele rusești, calculele partidelor românești și posibilele interese americane ridică întrebări incomode.

AUR își amână propriul raport. Motivul este aproape comic

Comisia parlamentară pentru cercetarea abuzurilor a amânat prezentarea raportului său privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Motivul invocat este că negocierile pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu ar putea diminua atenția publicului acordată documentului.

Cu alte cuvinte, prezentarea trebuie făcută atunci când publicul are suficient timp să-i acorde întreaga atenție.

O grijă înduioșătoare pentru audiență, venită din partea unei comisii parlamentare.

Dar adevărata problemă nu este calendarul AUR, ci faptul că România continuă să nu dispună de o explicație oficială completă, coerentă și verificabilă privind evenimentele din decembrie 2024.

Raportul parlamentar poate aduce informații relevante, care vor trebui examinate critic.

Nu poate însă înlocui explicațiile datorate de Președinție, serviciile de informații, autoritățile electorale și celelalte instituții implicate.

Rușii au avut interesul. Dar cine a pregătit terenul?

Implicarea Rusiei nu poate fi eliminată din ecuație.

Documentele desecretizate în 2024 și informațiile prezentate ulterior în Parlament au descris operațiuni de influență, propagandă, manipulare digitală și atacuri cibernetice.

Dar atribuirea întregii responsabilități Moscovei ar fi o explicație prea convenabilă.

Investigația Snoop, publicată în decembrie 2024, a arătat că PNL finanțase campania online „Echilibru și Verticalitate”, care a ajuns să-l promoveze pe Călin Georgescu. Firma contractată de liberali a susținut că operațiunea fusese deturnată.

Dezvăluirea nu demonstrează existența unui plan comun între PNL și Rusia.

Demonstrează însă că banii unui partid mainstream au alimentat un mecanism de promovare de care a beneficiat candidatul antisistem.

Iar aici reapare întrebarea pe care am formulat-o și în analiza noastră anterioară: dacă partidele au încercat să utilizeze asemenea candidați pentru fragmentarea voturilor adversarilor, cât din catastrofa electorală a fost opera unor forțe ostile și cât a rezultat din propriile calcule politice?

Până unde a mers prostia? Unde începe responsabilitatea?

Americanii: apărători ai democrației sau apărători ai propriului rezultat?

Dimensiunea americană complică substanțial tabloul.

Administrația Trump și oameni influenți din anturajul său au criticat vehement anularea scrutinului.

Vicepreședintele JD Vance a transformat cazul României într-un argument împotriva modului în care Europa înțelege democrația. Elon Musk a intervenit, la rândul său, în dezbatere.

Oficial, problema era respectarea votului popular.

Dar există și o altă interpretare, pe care merită s-o examinăm:

Washingtonul trumpist putea considera ascensiunea lui Georgescu convenabilă pentru propria viziune asupra Europei.

Asta nu dovedește că instituții americane i-au organizat sau finanțat campania electorală. Pentru un asemenea verdict ar trebui documente, fluxuri financiare și mărturii verificabile, pe care informațiile publice consultate nu le furnizează.

Totuși, simpatia politică manifestată ulterior pentru Georgescu și ostilitatea față de intervenția CCR justifică întrebarea dacă indignarea americană a avut exclusiv motivații democratice.

Sau dacă, din perspectiva unor cercuri de putere de la Washington, România stricase un aranjament politic favorabil.

Există o diferență enormă între aceste două explicații. Tocmai de aceea trebuie investigată.

Când interesele adversarilor ajung să se întâlnească

Aici se află paradoxul cel mai neliniștitor.

Rusia și administrația Trump au (cel puțin declarativ) interese geopolitice profund diferite.

Dar asta nu exclude posibilitatea ca ambele să fi privit favorabil slăbirea vechiului sistem politic românesc, din motive proprii.

Adăugăm partidele autohtone, care puteau considera utilă manipularea unor candidaturi radicale, și instituțiile incapabile să înțeleagă la timp amploarea fenomenului.

Nu rezultă neapărat o conspirație comună.

Rezultă posibilitatea unei convergențe de interese independente, cu efecte cumulative devastatoare.

Este diferența dintre un complot coordonat și o catastrofă produsă de mai mulți actori care trag, fiecare, în direcția propriului avantaj.

Iar pentru România consecința putea fi aceeași.

Raportul care ar trebui să explice și de ce statul a dormit

Un raport autentic n-ar trebui să investigheze numai cine l-a promovat pe Georgescu.

Ar trebui să explice cine a finanțat, cine a încurajat, cine a tolerat, cine a avertizat și cine a ignorat avertismentele.

Și, mai ales, de ce instituțiile însărcinate să apere ordinea constituțională au intervenit decisiv abia când dezastrul devenise iminent.

Am susținut anterior că un raport complet ar putea să nu apară niciodată tocmai fiindcă ar obliga statul să-și cerceteze propriile responsabilități.

Noile întrebări privind interesele americane fac această ipoteză și mai relevantă, fără s-o transforme în certitudine.

Interesele rusești, calculele partidelor românești, eventualele conexiuni americane și eșecul instituțional trebuie analizate separat, dar și în relație unele cu altele.

Concluzie. Am scăpat de glonț. Dar nu știm cine a apăsat pe trăgaci

Decizia CCR a oprit un scrutin compromis, însă oportunitatea intervenției nu scutește statul de obligația explicării ei.

Pentru că anularea unor alegeri prezidențiale este o măsură democratică extremă, inclusiv atunci când urmărește apărarea democrației.

România a evitat un posibil dezastru. Dar nu putem afirma că am înțeles mecanismul care l-a făcut posibil.

Iar un stat care își ascunde propriile vulnerabilități nu le elimină. Le conservă pentru următoarea încercare.

Poate că acesta este adevăratul motiv pentru care raportul complet întârzie atât de mult: nu ar trebui să explice doar cum a ajuns Călin Georgescu în pragul Președinției.

Ar trebui să explice și cine i-a ținut ușa deschisă.