Guvernul Luca Niculescu ar putea reuși să împace politica și competența. Dar cine pe cine va suporta?

Guvernul Luca Niculescu începe să capete contur, iar șansele sale de a trece prin Parlament par să crească. Soluția care se desprinde din negocieri este un hibrid politic destul de exotic: miniștri PSD și tehnocrați, reuniți sub conducerea unui premier independent.

Formula a primit deja o poreclă sugestivă, „tehnoPSD”.

Numai că adevărata problemă nu este dacă acest guvern va obține voturile necesare, ci cum va funcționa după ce le obține.

Fiindcă una este să așezi niște oameni la aceeași masă și cu totul altceva să-i convingi să meargă în aceeași direcție.

POLITICĂ

Lista completă a miniștrilor PSD în Guvernul Luca Niculescu. Grindeanu: „În timp ce alții fug de dezastrul pe care l-au produs”

POLITICĂ

Rogobete avertizează înainte de decizia PSD: alegerile anticipate ar fi un dezastru pentru Sănătate

PSD se întoarce acolo de unde a plecat

După săptămâni de blocaj politic și desemnări eșuate, negocierile au ajuns la o formulă care, cel puțin teoretic, ar putea satisface suficient de multe interese pentru a produce un guvern.

Executivul ar urma să combine miniștri social-democrați cu independenți susținuți de președintele Nicușor Dan.

Deocamdată, însă, lista este neoficială, iar împărțirea ministerelor continuă să fie negociată.

Sorin Grindeanu urmează să prezinte astăzi, 14 octombrie, conducerii PSD mai multe variante de participare sau susținere a viitorului Cabinet.

Decizia politică încă nu a fost luată.

Între timp, PNL și-a exprimat disponibilitatea pentru un acord de susținere pe șase luni, fără participare la guvernare, iar UDMR a anunțat că va vota Cabinetul Niculescu indiferent de formula acestuia. USR refuză susținerea unui Executiv cu miniștri PSD.

Două guverne într-unul singur

Dar să admitem că formula funcționează în Parlament. Ce se întâmplă a doua zi?

Tehnocratul și politicianul de partid au, în principiu, două tipuri diferite de obligații.

Primul ar trebui să răspundă în fața premierului, a legii și a obiectivelor administrative.

Al doilea răspunde și în fața partidului care l-a trimis în Guvern.

Diferența devine importantă atunci când apare prima decizie nepopulară.

Amândoi sunt miniștri. Numai că unul vorbește despre eficiență, iar celălalt despre stabilitate socială.

Desigur, nu există nicio garanție că un tehnocrat este competent sau că un ministru PSD nu poate fi un bun administrator.

Problema este alta:

Cine va decide cât se cheltuiește?

Cine va spune nu solicitărilor ministerelor?

Cine va accepta costul electoral al disciplinei bugetare?

Politicienii vor cere măsuri populare, tehnocratul va invoca limitele bugetare, iar premierul va încerca să împace două realități care nu se pot împăca printr-un comunicat de presă.

Cine conduce, de fapt, Guvernul?

Aici se află adevărata vulnerabilitate a formulei.

Luca Niculescu ar avea autoritatea constituțională a premierului, dar nu și forța parlamentară proprie a unui lider de partid.

PSD ar putea avea miniștri și influență parlamentară decisivă, fără să dețină funcția de prim-ministru.

PNL ar putea susține guvernul condiționat, păstrându-și statutul de partid de opoziție.

Rezultatul? O construcție în care puterea este împărțită, dar răspunderea riscă să fie permanent pasată.

Dacă o reformă reușește, vor exista mai mulți părinți politici ai succesului. Dacă eșuează, fiecare va putea indica spre celălalt.

Iar premierul independent riscă să devină administratorul unui condominiu în care fiecare proprietar are cheia apartamentului, dar nimeni nu vrea să plătească întreținerea.

De ce ar putea trece totuși de Parlament

Există un motiv mai puternic decât acordul asupra unui program de guvernare: instinctul de conservare politică.

Președintele CJ Cluj, liberalul Alin Tișe, a formulat miercuri această explicație într-un mod neobișnuit de direct:

PSD și PNL nu vor să-și sacrifice parlamentarii prin anticipate, iar celelalte formațiuni au, la rândul lor, motive să se teamă de pierderea pozițiilor actuale.

Este posibil ca acesta să fie principalul liant al viitoarei majorități.

Nu concordanța doctrinară. Nu entuziasmul pentru reformă. Nici măcar încrederea reciprocă.

Ci spaima de alegeri.

Și trebuie să recunoaștem că frica poate fi, uneori, un instrument de disciplină politică mai eficient decât orice acord solemn.

Problema este că ea poate produce voturi de învestitură, nu neapărat și reforme.

Într-un guvern normal, colaborarea dintre profesioniști și reprezentanți ai partidelor este firească.

S-ar putea să avem, în sfârșit, un Guvern.

Rămâne să aflăm dacă tehnocrații vor guverna alături de PSD.