Parchetul General anchetează anularea alegerilor din 2024. Șase sute de plângeri, șaizeci de presupuși făptuitori și o mare confuzie juridică

Parchetul General a confirmat, miercuri, existența unui dosar penal deschis în urma a peste 600 de plângeri privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Vestea poate suna spectaculos, mai ales pentru cei convinși că România a fost victima unei conspirații împotriva lui Călin Georgescu.

Numai că procurorii au făcut, până acum, un pas procedural, nu au descoperit vinovați. Iar distanța dintre cele două situații este cam cât aceea dintre o reclamație și o condamnare.

Ce a decis, de fapt, Parchetul General

Potrivit comunicatului din 14 octombrie, Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului General a dispus, la 27 iulie 2026, începerea urmăririi penale in rem, adică asupra faptelor reclamate.

Dosarul a fost constituit în urma a peste 600 de plângeri depuse prin intermediul unei asociații, în contextul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Parchetul precizează explicit că deschiderea urmăririi penale reprezintă o etapă procedurală obligatorie atunci când sesizările îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Ce spune legea și de ce deschiderea dosarului nu confirmă acuzațiile

Articolul 305 din Codul de procedură penală prevede începerea urmăririi penale cu privire la faptă atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale și nu există un impediment prevăzut de lege.

Aceasta este etapa în care procurorii pot verifica dacă acuzațiile au fundament. Nu înseamnă că au constatat deja existența unei infracțiuni.

Trecerea la urmărirea penală față de o anumită persoană presupune un pas suplimentar:

existența unor probe din care să rezulte o bănuială rezonabilă că persoana respectivă a săvârșit fapta.

Prin urmare, un dosar deschis asupra faptelor reclamate nu echivalează cu punerea sub acuzare a persoanelor indicate în plângeri.

De altfel, comunicatul Parchetului General nu anunță dobândirea calității de suspect de către vreo persoană.

De la anularea alegerilor la infracțiuni contra umanității

Organizația „Valul Democrației” ar fi indicat aproximativ 60 de presupuși făptuitori, printre care fostul președinte Klaus Iohannis și fostul premier Marcel Ciolacu.

Lista infracțiunilor reclamate este impresionantă:

constituirea unui grup infracțional organizat,

abuz în serviciu,

împiedicarea exercitării drepturilor electorale,

dare de mită,

represiune nedreaptă

și chiar infracțiuni contra umanității.

Ultima acuzație este de o gravitate extraordinară.

Asocierea ei cu anularea unui scrutin nu demonstrează însă existența infracțiunii și nici întrunirea condițiilor prevăzute de Codul penal.

Poți invoca aproape orice în cuprinsul unei plângeri. Transformarea unei acuzații în probă este însă cu totul altă operațiune.

Procurorii nu sunt instanță de apel pentru CCR

Aici se află confuzia juridică fundamentală.

Decizia anulării alegerilor a aparținut Curții Constituționale. Articolul 147 alineatul (4) din Constituție stabilește că deciziile CCR sunt general obligatorii.

Parchetul nu poate anula o hotărâre a Curții Constituționale și nici nu poate funcționa ca instanță de apel împotriva acesteia.

Procurorii pot cerceta eventuale infracțiuni distincte, dacă există indicii și competență legală. Dar ancheta penală nu poate transforma Parchetul într-o autoritate care rejudecă temeinicia constituțională a anulării scrutinului.

Altfel spus, trebuie făcută o distincție esențială între cercetarea unor posibile fapte penale și contestarea unei decizii definitive a jurisdicției constituționale.

Existența dosarului nu înseamnă nici că anularea alegerilor a fost ilegală, nici că persoanele reclamate au comis infracțiuni.

Șase sute de plângeri nu înseamnă șase sute de dovezi

Numărul sesizărilor poate impresiona publicul, dar valoarea lor probatorie nu se stabilește prin numărare.

Șase sute de plângeri identice nu valorează mai mult decât faptele și probele pe care le prezintă.

Justiția penală nu funcționează după regula majorității. Nu devine mai probabilă existența unei infracțiuni doar pentru că mai multe persoane reclamă aceeași presupusă faptă.

O procedură penală transformată într-o posibilă victorie propagandistică

Există însă un efect politic aproape inevitabil.

Simpla existență a dosarului poate fi prezentată public drept confirmarea unei conspirații împotriva lui Călin Georgescu.

Procedura penală devine astfel materie primă pentru propaganda politică, înainte să existe vreo concluzie a anchetei.

Paradoxul este că respectarea obligațiilor procedurale de către Parchet poate fi folosită pentru a sugera că instituțiile statului au început să recunoască existența unei lovituri de stat.

Or, deocamdată, singurul lucru confirmat este că procurorii au primit plângeri și au început cercetarea faptelor reclamate.

O anchetă legitimă nu este o confirmare a conspirației

Parchetul trebuie să verifice acuzațiile care îndeplinesc condițiile legale, indiferent cine le formulează și indiferent cât de extravagante pot părea.

Aceasta este o obligație a justiției, nu o concesie făcută autorilor plângerilor.

Dacă apar probe privind săvârșirea unor infracțiuni, ele trebuie cercetate. Dacă acuzațiile nu se confirmă, ancheta trebuie soluționată potrivit legii.

Dar simpla începere a urmăririi penale nu reprezintă o constatare a vinovăției și nici o invalidare a deciziei CCR.

Confundarea acestor lucruri ar conduce la o regulă uluitoare:

cine reușește să mobilizeze suficiente persoane și să depună suficiente plângeri poate transforma orice decizie a statului într-o conspirație penală deja demonstrată.

Iar atunci n-am mai avea nevoie de probe.

Ar fi suficiente o imprimantă performantă și o organizație foarte harnică.

Să-i zicem, de exemplu, ”Valurile Cretinocrației”.