Moștenire cu datorii: ce se întâmplă cu datoriile unui român după moarte. Cine le plătește

Moartea unei rude nu șterge automat datoriile pe care aceasta le avea la bănci, instituții publice sau alți creditori. Legea românească obligă moștenitorii care acceptă o succesiune să răspundă și pentru pasivul lăsat de defunct, nu doar pentru casă, mașină sau economii. Există însă instrumente legale prin care o persoană poate limita sau evita complet această răspundere.

Datoriile nu dispar odată cu decesul

Succesiunea include deopotrivă activul și pasivul unei persoane. Practic, cine primește apartamentul, automobilul sau economiile unei rude decedate preia, în aceeași proporție, și obligațiile financiare rămase neachitate: rate la bănci, credite de consum, facturi restante sau alte datorii contractuale.

Legea nu permite o selecție: moștenitorul nu poate păstra doar bunurile și respinge doar datoriile. Dacă există mai mulți moștenitori, fiecare răspunde proporțional cu cota pe care o deține din moștenire, iar creditorii se pot îndrepta către bunurile rămase de la defunct pentru recuperarea sumelor.

Beneficiul de inventar, limita care protejează patrimoniul propriu

Codul Civil actual permite acceptarea unei moșteniri sub beneficiu de inventar, formulă prin care răspunderea moștenitorului se oprește la valoarea bunurilor primite, fără să afecteze salariul, economiile personale sau locuința deja deținută înainte de succesiune.

Dacă datoriile depășesc valoarea moștenirii, diferența rămâne, de regulă, neacoperită din patrimoniul propriu al moștenitorului. Declarația de acceptare la notar presupune un cost redus, de ordinul zecilor de lei plus TVA, însă dezbaterea întregii succesiuni, cu inventarierea bunurilor și a datoriilor, poate dura mai mult și implică onorarii notariale calculate procentual, între 0,5% și 2,2% din valoarea masei succesorale, plus taxele către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru bunurile imobile.

Termenul de un an pentru acceptare sau renunțare

Moștenitorii au la dispoziție un termen de opțiune succesorală de un an de la data decesului pentru a decide dacă acceptă sau renunță la moștenire. Termenul nu trebuie confundat cu cel pentru finalizarea întregii proceduri succesorale, care poate continua și după expirarea anului.

Dacă succesiunea este dezbătută în cel mult doi ani de la deces, nu se datorează impozit pentru bunurile imobile incluse în masa succesorală. După depășirea acestui termen, statul aplică un impozit de 1% din valoarea imobilelor moștenite, o regulă valabilă și în 2026.

Cine nu își exercită dreptul de opțiune în termenul legal și nu face niciun act din care să rezulte acceptarea tacită este prezumat, potrivit legii, că a renunțat la moștenire.

Renunțarea la moștenire, varianta prin care eviți datoriile

Renunțarea se face printr-o declarație autentificată la notarul public care instrumentează dosarul succesoral, poate fi dată la orice notar din țară și presupune înregistrarea în Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale, cu o taxă de ordinul câtorva lei. Costul total al unei declarații de renunțare se situează, în funcție de notar, între aproximativ 300 și 800 de lei.

Moștenitorul care renunță nu primește niciun bun și nu răspunde pentru datoriile succesiunii, însă renunțarea trebuie să fie totală: legea nu permite acceptarea parțială a bunurilor și respingerea selectivă a datoriilor. Partea la care s-a renunțat revine, potrivit regulilor legale, celorlalți moștenitori, iar copiii celui care renunță nu preiau automat, prin reprezentare, cota la care părintele a renunțat.

Capcanele care te transformă în moștenitor acceptant fără să vrei

Acceptarea unei moșteniri nu rezultă doar dintr-o declarație expresă la notar. Orice comportament din care reiese intenția de a prelua succesiunea poate fi interpretat drept acceptare tacită, inclusiv a datoriilor atașate. Vânzarea unui bun aparținând persoanei decedate este una dintre exemplele cele mai des întâlnite de acceptare tacită, chiar dacă moștenitorul nu a semnat niciun act formal în acest sens.

Situația devine și mai dură pentru moștenitorul care, deși a renunțat inițial la succesiune, ascunde sau sustrage cu rea-credință bunuri din averea defunctului. În acest caz, legea îl consideră acceptant al moștenirii, cu toate consecințele care decurg de aici, inclusiv răspunderea pentru partea sa din datorii, de această dată chiar cu bunurile proprii.

Simpla legătură de rudenie cu persoana decedată nu obligă pe nimeni, în sine, la plata datoriilor acesteia. Obligația se naște doar din acceptarea moștenirii, motiv pentru care clarificarea activului și a pasivului succesoral, printr-un inventar notarial, rămâne pasul esențial înainte de orice decizie