DIICOT demontează proiectul de relaxare a legislației antidrog. România riscă să le ofere traficanților o portiță legală, nu consumatorilor o șansă la tratament

Un proiect legislativ care promite să-i scoată pe consumatorii de droguri din zona penală riscă să producă exact efectele pe care pretinde că vrea să le combată. DIICOT cere respingerea inițiativei, identificând vulnerabilități juridice majore: delimitarea neclară dintre consum și trafic, amenzi derizorii, posibilitatea blocării unor anchete penale și absența unui mecanism terapeutic.

Într-o Românie care are deja probleme serioase cu drogurile, experimentul legislativ ridică o întrebare fundamentală: ce problemă concretă rezolvăm și cu ce preț?

Trei parlamentari propun schimbarea regulilor

Proiectul B544/2026, depus la Senat pe 5 octombrie, este promovat de Victoria Stoiciu, Cristian Ghinea și Daniel Fenechiu.

Inițiativa propune transformarea deținerii de droguri pentru consum propriu din infracțiune în contravenție.

Amenzile ar fi între 1.000 și 1.500 de lei pentru drogurile de risc și între 1.500 și 3.000 de lei pentru cele de mare risc. În anumite condiții, contravenientul ar putea achita jumătate din minimul amenzii.

Modificările privesc și cultivarea, producerea, cumpărarea ori introducerea în țară a drogurilor destinate consumului propriu.

Inițiatorii susțin că traficul ar rămâne infracțiune și că procurorii ar putea să-și concentreze resursele asupra criminalității organizate.

Prima problemă: cât înseamnă „consum propriu”?

DIICOT identifică o vulnerabilitate fundamentală:

proiectul nu stabilește praguri cantitative și nici criterii suficiente pentru a delimita deținerea destinată consumului de deținerea destinată comercializării.

Să presupunem că un individ este prins cu o cantitate importantă de droguri, dar anchetatorii nu pot demonstra pe loc că intenționa să le vândă.

În logica proiectului, există riscul ca fapta să fie încadrată contravențional.

Nu înseamnă că orice traficant ar scăpa automat de răspundere.

Înseamnă că legiuitorul ar introduce o zonă de incertitudine exact acolo unde ar trebui să existe reguli clare.

O lege care pretinde că separă consumatorul de traficant trebuie, înainte de toate, să explice cum îi deosebește.

A doua problemă: amenda care poate complica ancheta penală

Obiecția juridică cea mai interesantă privește principiul ne bis in idem:

interdicția de a sancționa penal de două ori aceeași faptă.

DIICOT avertizează că o sancțiune contravențională definitivă poate, în anumite condiții, să constituie un obstacol pentru o urmărire penală ulterioară referitoare la aceleași fapte materiale.

Cu alte cuvinte, dacă ulterior apar dovezi că drogurile erau destinate vânzării, anchetatorii s-ar putea confrunta cu o dificultate procedurală suplimentară.

Nu este o imunitate automată pentru traficanți. Dar nici nu este genul de ambiguitate pe care ar trebui să o introduci deliberat în legislația antidrog.

Mai ales când ai fost avertizat asupra consecințelor.

A treia problemă: unde este tratamentul?

Aici proiectul își dezvăluie cea mai serioasă contradicție socială.

Argumentul de principiu al dezincriminării este că dependența trebuie tratată ca problemă de sănătate, nu exclusiv ca problemă penală.

Perfect discutabil.

Există modele internaționale care au adoptat această abordare, asociind-o cu servicii medicale, intervenție socială și programe de recuperare.

Dar DIICOT observă că proiectul românesc nu construiește un asemenea circuit terapeutic.

Consumatorul primește amenda și pleacă.

Dacă este dependent, rămâne dependent.

Dacă are nevoie de tratament, legea nu îi garantează accesul efectiv la acesta.

Dacă este vulnerabil în fața traficanților, vulnerabilitatea nu dispare odată cu procesul-verbal.

Dezincriminarea fără tratament nu este o politică de sănătate publică. Este, în forma criticată de DIICOT, o simplă schimbare a sancțiunii.

România nu-și poate permite politici publice construite pe jumătăți de soluție

Susținătorii reformei invocă un argument legitim: anchetarea penală a consumatorilor poate consuma resurse care ar trebui folosite împotriva rețelelor de trafic.

Dar de aici nu rezultă că orice relaxare legislativă este bine concepută.

Trebuie demonstrate efectele asupra consumului, asupra traficului, asupra minorilor și asupra sistemului medical.

Trebuie construită o infrastructură reală de prevenție și tratament.

Trebuie asigurată o delimitare juridică suficient de clară pentru a nu transforma diferența dintre consumator și traficant într-o oportunitate de exploatat în instanță.

Federația Națională a Părinților a criticat, separat, fundamentarea proiectului și absența unei evaluări adecvate a consecințelor asupra minorilor.

DIICOT cere respingerea integrală. Legiuitorul are de dat explicații

Procurorii consideră că problemele proiectului sunt de concepție, nu simple erori de redactare, și solicită respingerea sa.

Poziția DIICOT nu închide dezbaterea despre dezincriminare.

Dar obligă inițiatorii să răspundă unor întrebări precise, juridice și medicale, nu doar să invoce experiența altor state.

România are nevoie să lovească mai eficient traficanții și să trateze mai bine persoanele dependente. Nu să înlocuiască un sistem insuficient cu o amendă și să declare problema rezolvată.

Pentru că drogurile nu dispar după achitarea procesului-verbal.

Iar o lege prost construită poate face mai dificilă tocmai combaterea fenomenului pe care pretinde că îl reglementează.

Și riscăm ca legea să treacă și România să rămână cu năsucul ușor iritat.