Două miliarde de dolari, un telefon spart și umbrele Kremlinului. Cine făcea, de fapt, politica externă a Americii?

O anchetă publicată de revista americană Vanity Fair deschide o perspectivă tulburătoare asupra diplomației practicate în timpul primului mandat al lui Donald Trump. Jared Kushner, ginerele și consilierul președintelui, ar fi avut acces la fonduri de aproape două miliarde de dolari, puse la dispoziție prin mecanisme financiare secrete de lideri din Orientul Mijlociu.

Mai spectaculos, serviciile secrete rusești ar fi reușit să-i compromită telefonul, iar spionajul olandez ar fi descoperit întreaga poveste urmărind activitatea hackerilor ruși.

Acuzațiile sunt contestate vehement de Kushner, dar întrebările pe care le ridică depășesc cu mult persoana sa.

Rușii au spart telefonul, olandezii au descoperit comoara

Povestea relatată de jurnalistul american Matthew Cole pare un scenariu de spionaj scris de cineva care a amestecat prea multe romane de John le Carré cu rapoartele unei bănci din Dubai.

În 2017, serviciul militar de informații olandez MIVD ar fi recrutat un hacker al GRU, serviciul rus de informații militare, după ce acesta a fost interceptat în Marea Britanie.

ACTUALITATE

Trump îi cere Ucrainei să-și schimbe președintele. Zelenski îi răspunde cu un incendiu la terminalul petrolier al Rusiei

ACTUALITATE

Nicușor Dan și Donald Trump, întâlnire la New York: mesajul președintelui despre Parteneriatul Strategic

Prin intermediul său, olandezii ar fi obținut acces la un server rusesc din Rostov, unde au găsit capturi de ecran provenite de pe iPhone-ul lui Jared Kushner.

Ulterior, în 2018, specialiștii olandezi ar fi identificat vulnerabilitatea folosită de ruși și ar fi început să urmărească ei înșiși activitatea telefonului.

Așa ar fi descoperit că unul dintre cei mai importanți consilieri ai Casei Albe accesa un cont bancar din Emiratele Arabe Unite, alimentat cu sute de milioane de dolari prin Azerbaidjan.

Olandezii căutau informații despre spionajul rusesc. Ar fi găsit, în schimb, o posibilă rețea financiară paralelă, conectată la diplomația americană.

O descoperire care, dacă va fi confirmată, poate rescrie felul în care înțelegem anumite negocieri internaționale din acea perioadă.

Două conturi, aproape două miliarde de dolari și o diplomație cu finanțare privată

Potrivit lui Cole, primul cont, denumit convențional „Alpha”, era deschis la First Abu Dhabi Bank și aparținea unei fundații finanțate de Emiratele Arabe Unite.

Aproximativ 750 de milioane de dolari ar fi fost transferate în acest cont, iar Kushner ar fi avut drept de semnătură. Asta nu înseamnă că banii îi aparțineau, ci că ar fi avut posibilitatea să autorizeze operațiuni financiare.

Contul ar fi servit unor obiective de politică externă desfășurate în afara mecanismelor oficiale americane.

Al doilea, „Beta”, ar fi primit aproximativ un miliard de dolari, transferați către Israel, tot prin Azerbaidjan. O sursă citată de autor susține că acești bani ar fi fost destinați beneficiului personal al lui Kushner.

Nu există însă, în materialul publicat, documente bancare verificabile independent care să stabilească proprietatea banilor, destinația finală sau existența tuturor tranzacțiilor descrise.

Kushner respinge acuzațiile în întregime și afirmă că presupusele operațiuni nu au avut loc.

Problema nu este doar de unde veneau banii. Ci ce s-ar fi cumpărat cu ei

Aici începe partea cu adevărat importantă a poveștii.

În diplomația tradițională, un reprezentant al administrației americane negociază în numele Statelor Unite, în limitele mandatului primit și sub incidența unor reguli de control instituțional.

Dar ce se întâmplă dacă un asemenea reprezentant poate dispune de fonduri secrete provenite de la guvernele cu care negociază?

Mai reprezintă exclusiv interesele țării sale?

Sau devine, simultan, administratorul unor interese străine?

Cole citează o sursă potrivit căreia Kushner le-ar fi promis liderilor din Emirate că le va promova agenda în fața lui Trump, în schimbul participării la un fond financiar.

Dacă o asemenea înțelegere a existat, problema ar depăși sfera conflictelor de interese și ar putea intra în domeniul încălcărilor legislației privind corupția și reprezentarea intereselor unor puteri străine.

Dar existența unei infracțiuni nu poate fi dedusă numai din relatarea unor surse anonime. Ar trebui demonstrate atât tranzacțiile, cât și eventualele contraprestații.

Kremlinul ar fi putut avea acces la informații de o valoare strategică excepțională

Există însă o dimensiune a scandalului care riscă să fie eclipsată de fascinația pentru miliarde.

Presupusa compromitere a telefonului lui Kushner

Dacă GRU a avut într-adevăr acces la imaginile de pe ecranul dispozitivului, serviciile rusești ar fi putut observa informații extrem de sensibile despre activitatea unuia dintre principalii negociatori americani.

Nu știm cât timp a durat accesul, ce informații au fost colectate și dacă acestea au fost utilizate ulterior.

Dar posibilitatea este suficient de importantă pentru a ridica o problemă majoră de contrainformații.

Un oficial cu acces direct la președintele american, implicat în negocieri internaționale delicate, reprezintă o țintă de prim rang pentru orice serviciu de spionaj.

Iar informațiile despre eventuale aranjamente financiare nedeclarate ar avea o valoare suplimentară: nu doar pentru înțelegerea deciziilor, ci și pentru eventuala exercitare a unor presiuni.

Nu există dovezi publice că Moscova l-ar fi șantajat pe Kushner.

Există, deocamdată, o relatare care justifică întrebarea dacă serviciile rusești au deținut informații compromițătoare despre un membru al cercului prezidențial.

Diferența este esențială.

Politica externă a Americii este o afacere de familie

Jared Kushner a avut un rol important în negocierile care au condus la Acordurile Abraham din 2020, prin care Israelul și Emiratele Arabe Unite și-au normalizat relațiile.

Acesta este un rezultat diplomatic real, indiferent de controversele privind metodele folosite.

Tocmai de aceea, acuzațiile privind existența unor fonduri secrete sunt importante.

Ele ridică întrebarea dacă anumite obiective diplomatice au fost urmărite exclusiv prin mecanisme instituționale sau dacă au existat și înțelegeri financiare paralele, inaccesibile controlului public.

În plus, Kushner nu era un diplomat oarecare.

Era ginerele președintelui, beneficiarul unei relații de încredere personale pe care niciun secretar de stat nu o putea reproduce.

Iar atunci când apropierea de șeful statului devine principala sursă a autorității, controlul instituțional riscă să devină secundar.

Nu pentru că o rudă a președintelui ar fi automat incapabilă să desfășoare activități diplomatice, ci pentru că loialitatea familială nu poate substitui răspunderea publică.

Cea mai importantă întrebare rămâne fără răspuns

Kushner susține că întreaga poveste este o fabricație și reproșează autorului absența extraselor bancare, a numerelor de cont și a documentelor care ar putea verifica tranzacțiile.

Este o obiecție serioasă, care nu poate fi eliminată prin simpla spectaculozitate a acuzațiilor.

Pe de altă parte, Cole descrie operațiuni de spionaj și aranjamente financiare care, prin natura lor, ar fi fost concepute tocmai pentru a nu lăsa urme accesibile publicului.

Acest lucru nu dovedește că ele au existat. Explică doar de ce verificarea lor este dificilă.

Dacă relatarea va fi confirmată, scandalul nu va privi numai posibila corupție a unui consilier prezidențial.

Va privi vulnerabilitatea unei întregi arhitecturi de putere, în care relațiile personale, banii unor guverne străine și accesul la decizia americană s-ar fi intersectat în afara mecanismelor obișnuite de supraveghere.

Iar peste toate planează o întrebare pe care ancheta nu o poate lămuri încă: dacă olandezii au descoperit aceste lucruri urmărind un server al GRU, ce știau deja rușii și ce au făcut cu informațiile?