Cine este groparul agențiilor de turism care vrea să dea ora exactă în turism, dar de la Ministerul Economiei

Publicat: 29 oct. 2026, 14:47, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Cine este groparul agențiilor de turism care vrea să dea ora exactă în turism, dar de la Ministerul Economiei

Un personaj extrem de controversat în lumea turismului vrea să se aciuiască pe lângă noul ministru PSD al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, iar această mutare ar reprezenta un „copy-paste” al piatrei de moară, de genul Cristinei Trăilă de „gâtul” lui Ilie Bolojan, cât a fost premier.

Alin Burcea, noua mutare „genială” de la Ministerul Economiei după modelul Trăilă-Bolojan

De fiecare dată, în ultimii 20 de ani, când se instala un nou ministru, fie al Economiei, fie al Dezvoltării (mandantul Elenei Udrea), la ușa noului demnitar se afișa tot timpul o „gură mare” din turism care, vezi, Doamne, își oferea serviciile de consultanță turistică.

Și mai tot timpul era însoțit de „meteoricul” fost vicepremier al lui Bolojan, Dragoș Anastasiu, cel care s-a „remarcat” prin faptul că a dat timp de opt ani șpagă de supraviețuire. Guralivul specialist în turism era un fost ghid ONT, cu ceva experiență în „vrăjirea” turiștilor pe la închisoarea Doftana din Prahova, ajuns după 1990 patronul unei agenții de turism, și, totodată, secretar de stat pentru turism în guvernul Năstase.

Este vorba despre Alin Burcea, cel care în aceste zile încearcă să-l zăpăcească de cap pe noul ministru al Economiei, Daniel Zamfir, cu sfaturi „geniale” despre turism, adică vrea să fie numit consilier, fie și onorific, pentru…turism. Numirea lui Alin Burcea ca și consilier onorific al noului ministru al Economiei este ca numirea Cristinei Trăilă la Palatul Victoria lângă Ilie Bolojan, mutare ce a dat mare greutate în dosarul afaceristului vasluian Fănel Bogos.

13 agenții de turism amendate de …gargara lui Alin Burcea

Dar ceea ce se știe mai puțin despre Alin Burcea este faptul că a reușit performanța de a fi artizanul amendării de către Consiliul Concurenței, în 2019, a 13 agenții de turism, cu 2.400.000 de euro, pentru că s-au coordonat între ele cu scopul de a evita scăderea prețurilor. Printre agențiile amendate de Consiliul Concurenței s-a aflat și Paralela 45 Turism, controlată de Alin Burcea.

Dar ceea ce s-a uitat este faptul că investigația Consiliului Concurenței a pornit de la o înregistrare video din 2013, unde Alin Burcea îi îndemna pe cei de la agențiile de turism să se organizeze după regulile mafiei, spunându-le, totodată, că ideal ar fi să devină un cartel.

Amenzile date la acea vreme de Consiliul Concurenței au fost aplicate următoarelor agenții: Aerotravel (amendă de 400.754,46 lei), Air Fla (amendă 9.618,91 lei), Corali Holidays (amendă 6.644,12 lei), Eximtur (amendă 685.116,14 lei), Fibula Air Travel (amendă 88.310,64 lei), Happy Tour (amendă 519.597,56 lei), Nova Travel (amendă 124.616 lei), Paralela 45 Turism (amendă 1.723.737 lei), Prestige Tours International (amendă 2.139.282,82 lei), Prompt Service Travel Company (amendă 186.084,73 lei), Rezeda World Travel (amendă 28.780,08 lei), Tez Tour (amendă 55.930 lei) și Touring Europabus Romania (amendă 5.397.762,87 lei).

Practic, PUTEREA a semnalat de mai multe ori că, prin aplicarea acestor amenzi, Alin Burcea a devenit groparul acestor agenții de turism amendate de Consiliul Concurenței, atenție, pentru gargara prea ca la țară a acestuia (https://www.puterea.ro/cine-e-groparul-agentiilor-de-turism-care-a-revenit-iar-la-butoanele-agentiilor-de-turism/).

Alin Burcea, de la Ceaușescu, Năstase, Geoană și …cine o mai veni la putere

Presa a dezvăluit în urmă cu vreo zece ani o înregistrare video bombă de circa trei ore și jumătate, unde Alin Burcea se erija într-un mentor al celor 100 de infotripiști aflați la Predeal, în perioada 13-15 septembrie 2013, propunându-le să se organizeze după regulile mafiei.

„Sfaturile” de organizare după regulile mafiei erau date infotripiștilor de Alin Burcea, cel care  a fost secretar de stat pentru turism în cabinetul Adrian Năstase, unde s-a remarcat prin achitarea unor datorii ale agenției sale prin donarea acestora către o biserică în construcție, de pe Litoral, dar și prin faptul că a obligat hotelurile să confirme încasările valutare la agențiile de turism, decizie pentru care s-a ales cu plângere penală.

De asemenea, Alin Burcea a avut succes în afaceri, ca urmare a faptului că mama sa a fost șefa de cabinet a unuia dintre membrii familiei Ceaușescu. Dar după 1990, el s-a remarcat ca un susținător înfocat al lui Mircea Geoană.

Alin Burcea: „Ideal ar fi să facem CARTEL ca la MAFIE”

Între 13 și 15 septembrie 2013 s-a desfășurat, la Predeal, o întâlnire a circa 100 de reprezentanți ai agențiilor de turism, grupați pe net în clubul infotripiștilor, pentru a discuta cu Alin Burcea, în calitate de reprezentant al ANAT, despre problemele cu care ei se confruntă în relațiile cu clienții și instituțiile statului.

Discuțiile au vizat și modul în care se face cedarea de comision de către touroperator către detailiști. În acel moment, Alin Burcea a venit cu o propunere-șoc pentru cei prezenți, pe care o vom prezenta în rezumat.

„După părerea mea, asta cu cedarea comisionului, dacă nu o rezolvăm prin semnarea unui protocol de touroperator, hai să fim realiști, șansele sunt zero. Dar știți cum e aici. Ca la MAFIE. Mă mânca-v-ar tata, hai să facem o regulă: MAFIA. Dacă tot cedăm, hai să stabilim să cedăm „x”. Nu mă înjurați de mama! Gândiți-vă! Păi dacă fraierul tot face turul la agenții, să găsească în p… mă-sii, dacă tot e cedat, să găsești ăla… Dacă prețul de vânzare e 590 de euro, și noi stabilim 2% (nr. comision) și putem să stabilim, și se duce vorba -2%. Dacă el găsește 2 % cedat peste tot, se închide cercul”.

Ulterior, discuția ajunge în punctul în care unul dintre infotripiști spune că „Hai să facem un cartel”. Răspunsul vine imediat de la Alin Burcea: „Asta ar fi ideal”

Burcea: „L-am băgat în p…. mă-sii pe Mișu Negrițoiu”

Discuțiile dintre infotripiști au ajuns și la presiunea pe care o pune turistul pe preț.

„Nu există turist în România care să nu facă presiunea pe preț”, a spus Alin Burcea, și a dat exemplu o întâmplare, în acest sens, în care a fost implicat.

„Președintele ING, Mișu Negrițoiu (nr. fost președinte ASF), m-a făcut la table de 20 de euro. Ăsta e om de trei milioane de euro în cont. Și îmi spune mie, adică mă întreabă de tarif, și îi dau un tarif de 270 de euro. Dar îmi zice a găsit nevasta pe net cu 250 de euro. În situația asta, ce-am făcut eu? L-am băgat în p… mă-sii”, le-a spus Alin Burcea infotripiștilor.

Totodată, el le-a spus celor prezenți la acea întâlnire de la Predeal că „nemții nu știu cum să fugă de România”, „la Mare, vând ăștia, ace, brice și carice”, iar „Lucia Morariu a venit cu ideea de majorare a capitalului social al agențiilor de turism”.

Ulterior acestor înregistrări cu Alin Burcea, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație, vezi, Doamne, în urma unei sesizări anonime, soldată cu amendarea celor 13 agenții de turism cu 2.400.000 de euro.

Mutare cu bătaie lungă

Acum, Alin Burcea vrea să ajungă consilierul onorific pentru turism al noului ministru al Economiei, omițând să-i precizeze în sfaturile prin care încearcă să-i facă capul mare lui Daniel Zamfir că la el e mai greu cu scrisul când vine vorba de a pune ceva concret pe hârtie.

Dar, în schimb, „gavarește” bine în limba rusă când e vorba de petreceri, și PUTEREA deține niște înregistrări în acest sens, și, mai nou, a mai bifat o „performanță” cu iz penal de doar câteva milioane de euro când și-a vândut agenția de turism către niște investitori din Polonia.

Așadar, Ilie Bolojan a avut-o la ușa sa din Palatul Victoria pe Cristina Trăilă și mutare a fost evidențiată că o dovadă concludentă și solidă în dosarul Bogos, iar acum Daniel Zamfir vrea să fie consiliat de Alin Burcea-…groparul agențiilor de turism!