Primele declarații ale lui Lukașenko după deturnarea avionului: Voi răspunde dur la orice sancțiuni

Publicat: 26 mai 2021, 12:50, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Primele declarații ale lui Lukașenko după deturnarea avionului: Voi răspunde dur la orice sancțiuni

Președintele Alexander Lukașenko a susținut miercuri că bloggerul Roman Protasevici plănuia organizarea unei ”rebeliuni sângeroase” în Belarus. Protasevici, arestat duminică la Minsk după ce avionul să a fost deturnat de către autoritățile belaruse sub pretextul unei amenințări cu bombă, era pe lista ”teroriștilor” căutați în Belarus.

Tot miercuri, Lukașenko a susținut că Occidentul încearcă să folosească deturnarea avionului Ryanair pentru a purta un război hibrid contra sa.

În primele sale declarații de după incidentul criticat de lideri europeni drept deturnarea unui avion de către autorități statale, Lukașenko a spus că a acționat legal, respectând normele internaționale, dar ”cei rău intenționați” încearcă să folosească incidentul pentru a-l submina.

”Așa cum prezisesem, răuvoitorii din afara și din interiorul țării și-au schimbat metodele de atacare a statului”, a declarat Lukașenko în parlament.

”Ei au depășit multe linii roșii și au abandonat bunul simț și morala umană”, a adăugat cel supranumit ”ultimul dictator european”.

Răspunsul Occidentului la devierea cursei aeriene este parte a unui ”război hibrid” contra țării sale, iar el va răspunde dur la orice sancțiuni sau provocări”, a mai spus Lukașenko, potrivit agenției Belta.

Împotriva sa au izbucnit proteste în masă vara trecută, după ce și-a declarat victoria într-o rundă de alegeri prezidențiale despre care opoziția a spus că au fost trucate, dar protestele au pierdut din impuls din cauza reprimării extinse a regimului de la Minsk.

Lidera opoziției, Svetlana Tihanovskaia, a anunţat miercuri că opoziţia belarusă pregăteşte o nouă fază de proteste antiguvernamentale active în Belarus: „Nu avem de ce aştepta, trebuie să punem capăt terorii odată pentru totdeauna”.

Jurnalistul Roman Protasevici a apărut luni cu fața tumefiată într-un video difuzat pe rețelele de socializare și de televiziunea publică, mărturisind că este în spatele ”tulburărilor civile”.

Partenera sa, rusoaica Sofia Sapega, arestată împreună cu acesta de la bordul avionului Ryanair, a apărut și ea într-un video în care ar recunoaște că ar fi fost redactorul unui canal de Telegram care publica informații personale ale oficialilor de securitate belaruși.