Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor 2021

Publicat: 12 iun. 2021, 09:00, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor 2021
Noaptea Muzeelor / RNMR Facebook

Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor, un eveniment cu sute de momente unice, derulate în aproximativ 190 spații culturale din 73 localități din toată România.

Pe 12 iunie, marile orașe au pregătit zeci de de intervenții muzeale și artistice cu care publicul poate interacționa, de la expoziții și tururi ghidate, până la concerte, spectacole, lecturi, proiecții, festivaluri, expuneri de realitate virtuală și instalații de artă.

De asemenea, acestora li se adaugă evenimente multiple organizate de instituții de cultură din orășelele, comunele și satele României, precum cele din Bran, Brad, Feldioara și Ruginoasa.

În București, 50 de muzee, galerii de artă, colecții, instituții publice de cultură și asociații ademenesc publicul la Noaptea Muzeelor.

Pentru prima dată, cu ocazia Nopții Muzeelor, Primăria Municipiului București se deschide publicului larg, într-un eveniment care reunește două expoziții legate de istoricul clădirii și al Bucureștiului, precum și la alte experiențe culturale.