Voucherele de vacanță au salvat hotelurile de pe Litoral

Publicat: 05 sept. 2020, 16:04, de Aurel Drăgan, în Travel , ? cititori
Voucherele de vacanță au salvat hotelurile de pe Litoral

Căldura din septembrie a convins și anul acesta românii să își petreacă o vacanță pe final de vară la Marea Neagră. O analiză a Organizației Patronale Mamaia-Constanța (OPMC) arată că hotelurile care au rămas deschise sunt ocupate în proporție de 80%, majoritatea turiștilor folosind vouchere de vacanță.

Voucherele de vacanță sunt considerate salvatoarele hotelierilor de pe Litoral, fiind folosite inclusiv cele emise anul trecut și a căror valabilitate a fost extinsă până în mai 2021.

Dar, chiar și cu vouchere, hotelurile de pe Litoral au avut cu 30% mai puțini turiști anul acesta, mai ales că până la jumătatea lui iulie au avut un grad mediu de ocupare de sub 40%. După 15 iulie au fost relaxate restricțiile provocate de pandemie, iar numărul de turiști a crescut.

„Constatând că nu-și riscă sănătatea dacă vin la mare și că proprietățile clasificate au implementat numeroase proceduri de protecție anti-COVID-19, turiștii au început să rezerve în număr mai mare pachete pentru sfârșitul lui iulie și începutul lui august. Într-adevăr, august a fost o lună bună, cu o scădere a numărului de turiști cu doar 10% comparativ cu anul trecut. Trendul ascendent a continuat și în luna septembrie, când am ajuns să fim egali cu luna septembrie a anului trecut ca grad de ocupare a hotelurilor deschise. Pentru că trebuie spus ca nu toate au rămas deschise, din păcate”, a declarat Nicolae Bucovală, președintele OPMC și prim-vicepreședinte al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

De altfel, au fost hoteluri care nu au deschis deloc anul acesta, fie pentru că le-a fost teamă de coronavirus, fie pentru că nu au avut resursele financiare.

Hotelierii cer ca programul de vouchere de vacanță să continue pentru a salva anul turistic 2021, care va fi la fel de afectat de pandemie din cauza dificultăților financiare ale turiștilor și a incertitudinii legate de evoluția COVID-19.