Aurescu: Nu prea s-a schimbat mare lucru în comportamentul Rusiei. Nu se justifică o modificare de abordare din partea UE

Publicat: 28 iun. 2021, 12:42, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Aurescu: Nu prea s-a schimbat mare lucru în comportamentul Rusiei. Nu se justifică o modificare de abordare din partea UE
Bogdan Aurescu

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, consideră că o schimbare de abordare din partea Uniunii Europene în relația cu Moscova nu se justifică deoarece Rusia nu a dat semne că și-ar dori o normalizare a acestei relații, ba chiar tonul ei a devenit mai ridicat. Aurescu a făcut referire la situația drepturilor omului din Rusia și a opozantului Alexei Navalnîi, aflat acum în detenție.

Bogdan Aurescu, despre relațiile UE – Rusia

„Nu prea s-a schimbat mare lucru în comportamentul Rusiei, tot ceea ce Rusia a făcut în ultima perioadă, inclusiv în ultimele luni – amintesc de vizita pe care Înaltul Reprezentant (Josep) Borrell a făcut-o la Moscova și din toată coregrafia acelei vizite, inclusiv a conferinței de presă comune pe care a avut-o cu ministrul de externe Lavrov, n-a rezultat deloc că Rusia ar dori să normalizeze relația cu Uniunea Europeană, ci dimpotrivă, de-acolo a reieșit mai degrabă o asertivitate sporită a Rusiei față de Uniunea Europeană.

Uitați-vă la situația drepturilor omului și la ceea ce s-a întâmplat cu procesul în care a fost implicat disidentul rus Navalnîi. Și aici, Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni în conformitate cu regimul global de sancțiuni din domeniul drepturilor omului al Uniunii Europene.

Deci, iată că din păcate, nu putem spune că s-au schimbat foarte multe în poziționarea Rusiei față de Uniunea Europeană, de aceea cred că nici nu se justifică o modificare de abordare din partea Uniunii Europene față de Rusia. Și până la urmă, concluziile Consiliului European recent încheiat au dat dreptate acestei evaluări”, a declarat Bogdan Aurescu, la Digi24.

Precizările vin în contextul în care Germania și Franța au propus organizarea unui summit între UE şi Vladimir Putin pentru discuții pe subiecte de interes major, dar mai multe state membre ale blocului comunitar, precum Lituania, Letonia şi Estonia, Polonia, Suedia şi Olanda, s-au opus.