City Insurance nu mai vinde polițe RCA la prețuri preferențiale către anumiți transportatori. Decizia a fost luată de administratorul judiciar al asiguratorului, FGA

Publicat: 30 iun. 2021, 09:26, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
City Insurance nu mai vinde polițe RCA la prețuri preferențiale către anumiți transportatori. Decizia a fost luată de administratorul judiciar al asiguratorului, FGA
Camioane si TIRuri

City Insurance, liderul pieței de asigurări, aflat în insolvență și administrat judiciar de Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA) nu va mai putea vinde la prețuri preferențiale asigurări RCA pentru transportatorii din anumite asociații de profil, scrie Economica.net.

City vindea la un tarif fix, de 5.900 lei, RCA pentru camioanele membrilor UNTRR și FORT. Prețul este mult sub nivelul competitorilor și chiar al prețului de referință stabilit de ASF. Prețul a fost stabilit în carul unui protocol încheiat cu cele două asociații în 2018.

Valoarea polițelor RCA pentru camioane este estimată la 1 miliard de lei, dar cum daunele apar la 20% dintre vehicule, valoarea reparațiilor achitate ajunge la 1,5 miliarde lei. De aceea FGA a blocat acest protocol, sarcina administratorului fiind de a se asigura că City își poate reveni din insolvență.

Oferta City era mult sub al doilea preț din piață, care se apropia de 10.000 de lei. De altfel, acum au sărit și prețurile City pentru RCA, către 6.500 lei pentru camioanele cu bonus mediu și 8.000 lei pentru cele cu daune în trecut.

Anunțul FGA de scumpire a polițelor a provocat o reacție din partea lui Augustin Hagiu, președintele asociației FORT, care a declarat că decizia lovește în transportatori, fiind o nouă decizie potrivnică acestora.

Pe de altă parte, Florin Pandele, președintele COTAR, a salutat decizia, arătând că a atras atenția de acum doi ani că este imposibil pentru o societate să își acopere cheltuielile cu daunele vânzând asigurări mai ieftine cu 40% decât tariful de referință al ASF.

Salutăm decizia FGA de a suspenda niște protocoale cu grave deficiente in relația City cu anumite organizații ale transportatorilor. Am atras atenția încă de acum 2 ani vicepreședintelui ASF, Cristian Rosu, că este imposibil ca o societate de Asigurări sa își poată acoperi cheltuielile cu daunele vânzând polițe de asigurări cu 40% mai ieftine decât tariful de referință stabilit de ASF. Timpul ne-a dat din nou dreptate nouă, Confederației COTAR , iar Roșu Cristian a primit din păcate încă o bilă neagră pentru modul in care a refuzat sa ia măsurile legale necesare, deși cunoștea foarte bine situația. Din păcate, existau de ani de zile toate indiciile ca societatea are de gând doar să încaseze banii din polițe RCA , fără să achite despăgubirile conform legii. În piață s-a afirmat în repetate rânduri că Societatea de asigurări City Insurance s-a folosit de unele organizații ale transportatorilor pentru a-și cumpăra liniștea prin diverse contracte de sponsorizare plătite din banii asiguraților, dar gravele probleme nu au putut fi acoperite decât un timp relativ scurt, iar acum apare și adevărul despre dânșii. Așa am ajuns astăzi ca City să aibă un deficit de sute de milioane de euro iar dl Vicepreședinte ASF, numit de Parlament, care cunoștea toate problemele fiind informat în nenumărate rânduri în scris va trebui să răspundă și să găseasca soluții pentru ceea ce se întâmplă azi”, a declarat Florin Pandele.