Când se va încheia, cu adevărat, misiunea militară americană în Afganistan

Publicat: 09 iul. 2021, 21:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Când se va încheia, cu adevărat, misiunea militară americană în Afganistan

Preşedintele SUA a anunţat că misiunea militară a țării sale în Afganistan “va fi încheiată la 31” august. Joe Biden a dat asigurări că “obiectivele” în lupta contra ameninţării teroriste au fost “atinse” pe acest front.

Statele Unite nu au intervenit în Afganistan în urmă cu 20 de ani “pentru a construi o naţiune”, a explicat liderul de la Casa Albă, potrivit căruia aceasta este “responsabilitatea” afganilor înşişi. Într-un discurs dedicat retragerii definitive a trupelor americane, preşedintele a spus că “nu este inevitabil” ca Afganistanul să cadă în mâinile talibanilor, care îşi intensifică ofensiva în Afganistan.

În opinia lui Joe Biden, autorităţile afgane au “capacitatea” de a asigura continuitatea guvernării.