Voci pentru sufletele oamenilor: Se lansează o nouă trupă pop în România

Publicat: 18 iul. 2021, 14:21, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Voci pentru sufletele oamenilor: Se lansează o nouă trupă pop în România

Se lansează o nouă trupă pop în România, formată din patru tineri, care iubesc muzica și visează să ajungă pe marile scene ale lumii. Membrii trupei The Winners sunt: Anca  (17 ani), Mario (16 ani), Ștefania (16 ani) și Alex (16 ani).

Cei patru membri ai trupei participă la ateliere intensive de muzică care îi ajută să se dezvolte și să își înceapă cariera muzicală. Trupa este o producție Romeo și Julieta by Romeo Dediu (chitarist Holograf). „Îmi place entuziasmul lor și mă regăsesc pe mine acum mulți ani. Sunt încântat să pot lucra cu ei și să îi văd cum cresc pe zi ce trece și învață tot mai repede. Îmi doresc să ajungă tot mai sus în lumea muzicală, iar eu îi voi sprijini și îi voi învăța cât pot de mult pentru ca ei să își atingă visul”, a declarat Romeo Dediu, chitarist Holograf.

Pe lângă muzică, tinerii au constant ateliere intensive de actorie, dans, pentru ca aceștia să fie pregătiți pentru o carieră în lumea muzicii. Parte a proiectului The Winners este și Victory of Art, școala de actorie creată de profesorul Julieta Georoiu.

Cântă despre reușitele din spatele unei perioade mai dificile

La Victory of Art ne place să descoperim și să construim talente. Muzica, dansul și actoria reprezintă elemente importante în dezvoltarea oricărui muzician de succes. Proiectul The Winners ne bucură și ne determină să construim în continuare voci care vor încânta sufletele oamenilor”, spune Julieta Georoiu.

The Winners a scos primul videoclip al piesei „Vieți Schimbate”, în care aceștia cântă despre reușitele din spatele unei perioade mai dificile. Nimic nu îi oprește să devină ceea ce ei își propun. Trupa va avea încă două clipuri pe care sunt încântați să le arate lumii. Parte a The Winners este și Victory of Art – școală de actorie creată de profesorul Julieta Georoiu, care a evidențiat pentru Ziarul Puterea câteva aspecte ale acestui proiect.

Julieta, cum a pornit proiectul The Winners?

Din pasiune pentru muzică, dans și actorie noi, la Victory of Art, construim un context prin care tinerii să se descopere și să ajungă acolo unde își doresc. Adolescenții vin la școală, la Victory of Art, pentru ateliere de canto, dans și multe alte cursuri.

Ce vă doriți să faceți pe viitor cu trupa?

Trupa în prezent are trei clip-uri pe care vrem să le facem cunoscute și ne dorim ca ei să crească pas cu pas, iar ulterior să devină voci cu notorietate. Deschiderea, entuziasmul și talentul îi ajută să reușească.

t de talentați sunt adolescenții din trupă și cât de grea a fost alegerea lor?

Proiectul este sprijinit de Administrația Fondului Cultural Național, iar partenerii proiectului sunt Asociația Ferentari, Trupa PLAYHOOD, Asociația Holograf și Școala Victory of Art. Prin intermediul Asociației Ferentari și cu ajutorul Trupei PLAYHOOD i-am întâlnit pe cei patru tineri cu voci frumoase, care prin exercițiu vor deveni de succes.

Ce sfat le oferi tinerilor care se visează pe scenele din România?

Fiecare om are un talent și dacă lucrează mult, are un țel, restul este deja un succes. Ca să ajungi cunoscut e nevoie de exercițiu, de muncă și de curaj. Eu cred că oricine își dorește cu tărie ceva o să reușească, e important doar să vrei. Este important să crezi în visul tău. Toți avem aripi și putem sa zburăm sus-sus. Trebuie doar să conștientizăm că le avem și să credem în noi și în zborul nostru.