Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecţiune fatală.
Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul şi dietele cu restricţii calorice (adesea numite „diete de înfometare”), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menţine niveluri adecvate de glucoză în sânge şi pentru a menţine în viaţă mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet – Europa (IDF-Europe).
În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulţi oameni de ştiinţă, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse din 1920 până în 1922 în Canada de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) şi James Bertram Collip (Canada).