Premierul cere creșterea numărului de paturi ATI pentru COVID

Publicat: 12 sept. 2021, 19:30, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Premierul cere creșterea numărului de paturi ATI pentru COVID
100 de noi paturi pentru bolnavii de COVID-19

Premierul Florin Cîțu a cerut duminică, în debutul unei videoconferințe cu prefecții, creșterea numărului de paturi ATI la 1.600, de la 860 în prezent, pentru ca spitalele să facă față creșterii numărului de cazuri cu forme grave ale bolii.

Aş vrea să vorbim de situaţia ATI. Avem deja 600 de persoane, ultima informare pe care o aveam ca număr de paturi disponibile – 860 de paturi. Aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI.

Dacă este nevoie şi de intervenţia mea, îmi spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem 1.600 de paturi. Aş vrea să îmi spuneţi cum şi când se va ajunge acolo ca să nu fim luaţi pe nepregătite”, a declarat Florin Cîţu.

Potrivit bilanțului oficial prezentat duminică, 12 septembrie, la ATI, numărul pacienților a ajuns la 600, în creștere cu 19 față de ziua precedentă. Nouă dintre pacienții de la Terapie Intensivă sunt minori.