Beatrice Mahler: Morga Institutului Marius Nasta este plină. Am avut foarte multe decese în ultimul timp

Publicat: 24 sept. 2021, 15:31, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Beatrice Mahler: Morga Institutului Marius Nasta este plină. Am avut foarte multe decese în ultimul timp
Dr Beatrice Mahler (Foto INQUAM Photos George Calin)

Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, susține că morga spitalului este deja plină, iar în ultimul timp au fost înregistrate foarte multe decese din cauza pandemiei de coronavirus.

Beatrice Mahler spune că pentru moment se încearcă amplasarea unor containere frigorifice, în incinta unității medicale, pentru a putea suplimenta numărul locurilor pentru depunerea trupurilor neînsuflețite.

Morga Institutului Marius Nasta din București este una mică, iar locurile s-au epuizat rapid, având în vedere numărul mare de decese înregistrate în rândul pacienților infectați cu SARS-CoV-2.

„Am avut foarte multe decese, iar morga este dimensionată pentru un număr mai mic de decese. A fost o situație extrem de neplăcută. Încercăm în acest moment să găsim soluții pentru containere frigorifice pe care să le închiriem pentru o perioadă de timp, astfel încât să oferim totuși posibilitatea managementului pentru aceste situații cât mai adecvat”, a declarat medicul Beatrice Mahler, la Digi24.

Medicul Beatrice Mahler a declarat, în urmă cu câteva zile, că la Marius Nasta nu mai sunt paturi libere la ATI, iar locurile se eliberează doar dacă cineva este externat sau moare.

„Mi-e teamă că suntem doar la început și că va fi extrem de greu în spitale în următoarea perioadă. Orice pat se ocupă în câteva minute. Secția e plină și ea. Locurile eliberate s-au eliberat doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin afecțiune cu bine.

Suntem pe punctul în care numărăm paturile libere ca urmare a externării, dar sunt foarte puține. Gărzile sunt greu de dus, nu avem locuri pentru pacienții Covid, nu mai vorbesc de ATI. Presiunea e deja în secții”, a declarat managerul Institutuli Marius Nasta din București.

Totodată, 90% dintre pacienții internați la Marius Nasta sunt nevaccinați, a precizat medicul.