Traian Băsescu: Nicușor Dan este pe punctul de a pierde alegerile în favoarea unei primăriţe corupte

Publicat: 20 sept. 2020, 11:25, de Mădălina Bălăceanu, în News , ? cititori
Traian Băsescu: Nicușor Dan este pe punctul de a pierde alegerile în favoarea unei primăriţe corupte
Traian Băsescu, fost președinte al României

Candidatul PMP pentru Primăria Capitalei, Traian Băsescu, susține că nu există „nimic de vânzare pe taraba cu voturi” și a reamintit că nu se va retrage din cursa electorală în favoarea lui Nicușor DAN. ”Nu am vândut niciodată voturi, din respect pentru cei care mi le-au dat. Nici nu am cumpărat, din respect pentru mine”, afirmă Băsescu. Fostul primar general susţine că ”reprezentantul PNL şi al neomarxiştilor din USR este pe punctul de a pierde alegerile în favoarea unei primăriţe profund coruptă”.

Traian Băsescu a postat un text pe Facebook, intitulat ”Nimic de vânzare pe taraba cu voturi”.

”Dacă Nicuşor Dan ar fi un tânăr, l-aş compătimi pentru naivitate. Dar pentru că la 51 de ani a acceptat compromisul sulfuros al eliminării PMP din alianţa care îl susţinea la Primăria Capitalei este primul vinovat, în condiţiile în care PMP l-a propus şi îndrăznesc să spun, l-a impus ca şi candidat al dreptei. Oricum PNL nu avea cu cine defila. În cursul zilei de sâmbătă, liderii USR şi PNL, Barna şi Orban, l-au scos la plimbare prin târg ca pe urs, pe însuşi Nicuşor Dan. Nenorociţii i-au legat de gât un carton mare pe care au desenat nişte cifre, au scris sub ele SONDAJ falsificând realitatea momentului. Să faci asta în ziua în care casele de sondaje îşi fac calibrarea şi toate partidele importante află intenţia de vot a momentului este o mare prostie”, a scris Băsescu.

Fostul președinte susţine că sondajul prezentat de Nicuşor Dan nu este corect.

”Că mie mi-au tăiat 10 procente este doar o încercare disperată de a redirija voturile mele. Nu se va putea pentru că sunt pe trend de creştere şi nu se ştie când şi unde mă opresc. Drama politică este că reprezentantul PNL şi al neomarxiştilor din USR este pe punctul de a pierde alegerile în favoarea unei primăriţe care este profund coruptă, care timp de 4 ani nu a făcut nimic altceva decât să cumpere voturi cu bani din taxele bucureştenilor şi să mintă”, a mai scris Băsescu.

Fostul primar general afirmă că ”Barna şi Orban l-au vândut pe Nicuşor Dan înainte de începerea campaniei, când, în ultima clipă au scos din alianţă PMP care ar fi garantat victoria dreptei, la fel cum de un an asigură Guvernului Orban menţinerea la guvernare blocând moţiunile de cenzură”.

”Aşa cum arată sondajele azi, Nicuşor Dan, PNL şi USR – PLUS pierd Capitala. Sper să nu am dreptate, dar dacă va fi aşa, dragă Orban Ludovic, eu te scot în şuturi de la Palatul Victoria şi te las fără serviciu. În ce mă priveşte le-aş sugera liberalilor şi unor ziarişti şi analişti, să înceteze cu zvonurile că voi renunţa în ultima clipă în favoarea nefericitului Nicuşor Dan. În cariera mea politică nu am vândut niciodată voturi, din respect pentru cei care mi le-au dat. Nici nu am cumpărat, din respect pentru mine”, a închiat Traian Băsescu.