Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), de comun acord cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivilor Medicale din România (ANMDMR) îi informează pe specialiști ”cu privire la categoriile de persoane cu imunosupresie severă, eligibile pentru administrarea celei de-a treia doze (doză suplimentară) la cel puțin 28 de zile după a doua doză din prima schem a vacinării cu unul dintre vaccinurile de tip ARNm (COMIRNATY, SPIKEVAX)”.
Astfel, în cazul persoanelor sever imuno-compromise, cu vârstă de 12 ani și peste li se poate administra a treia doză ca parte a schemei de vaccinare primară, după un interval de minim 28 de zile de la doza 2.
Comunicatul ANMDMR precizează care sunt persoane sever imunocompromise:
Recomandarea EMA s-a bazat pe studiile de actualitate care au arătat că o doză suplimentară din aceste vaccinuri de tip ARNm a crescut capacitatea organismului de a produce anticorpi împotriva SARS-COV-2 la pacienții cu transplant de organe, cu un sistem imunitar slăbit.