Strabag vrea să facă un bloc de 26,5 metri pe Calea Victoriei, mai înalt cu 10,5 metri decât înălțimea indicată de PUG

Austriecii de la Strabag vor să dezvolte prin intermediul District Development, companie pe care o dețin în proporție de 90%, un proiect rezidențial de lux pe Calea Victoriei. Acesta se va afla peste drum de Palace Casino, pe un teren de circa 4.500 mp. În fața proiectului al cărui PUZ a fost depus anul trecut la Primărie pentru aprobare se află monumentul istoric Casa Florescu-Manu, construit în 1843.

Proiectul austriecilor e înconjurat de clădiri monument istoric, precum Casa Nenciu, la Casa Niculescu-Dorobanțu sau Casa Spiru Haret sau Casa Grădișteanu, toate construite cel mai devreme la sfârșitul secolului XIX. . De asemenea, construcția se va afla în apropierea sediului Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

Aici e, de fapt, potrivit surselor Puterea.ro, și marele risc al acestui proiect. Se vrea să modificarea reglementărilor PUG din zonă, ca să ajungă la un regim de înălțime de 3 subsoluri, și șase etaje, ultimele două retrase. Acestea corespund unei înălțimi de 26,5 metri în vreme ce PUG permite maximum 4 etaje și o înălțime maximă de 16 metri. Astfel, proiectul, deși nu e la stradă, va depăși în înălțime toate construcțiile din jur, iar traficul de mașini grele de construcții ar putea afecta clădirile din jurul viitorului proiect.

Inițial a fost plănuită construcția unei clădiri de birouri

Probabil austriecii vor să dezvolte apartamente de lux pe Calea Victoriei 192A, pe terenul cumpărat în 2019 cu 12 milioane de euro. Potrivit datelor din piaţă, inițial, compania de construcții se gândea să facă o clădire de birouri, care se va transforma în proiect rezidențial de lux, care ar putea avea la parter, retail, hotel sau birouri și apartamentele premium la etajele superioare.

Proiect Strabag

Potrivit documentelor cercetate de Puterea.ro, proiectul va avea un POT maxim de 65% și un CUT maxim de 3,4,peste cifra de 3, oferită de PUG. De asemenea, proiectul va include 1.377 mp spații verzi.

În fine, dezvoltatorul își propune să refuncționalizeze și reabiliteze Casa Florescu-Manu pentru a proteja frontul Căii Victoriei. De asemenea, grădina de fațadă existentă va fi integrată în amenajările peisagere ale terenului ce va fi dezvoltat. Momentan, însă, PUZ-urile de sector sunt blocate de PMB, cel al Sectorului 1 chiar înainte, în justiție, care i-a anulat autorizația de mediu.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole