A bătut legendarul BMW M5 și a dispărut: Destinul bizar al unui supercar britanic fenomenal

În anii ’80 și ’90, industria auto britanică era plină de mici startup-uri ambițioase de mașini sport, gata să provoace numele consacrate. Cu bugete reduse, dar cu mult entuziasm, multe dintre aceste proiecte „din garaj” dispăreau la fel de repede cum apăreau. Totuși, Panther a fost diferită, scrie Autocar.

Cu sediul inițial în Devon, compania a fost fondată de Robert Jankel în 1972 și a devenit cunoscută pentru modele precum Lima și Kallista, mașini excentrice inspirate de roadsterele clasice ale anilor ’30.

Folosind componente mecanice de la Vauxhall și Ford, aceste reinterpretări retro au câștigat un public fidel și chiar câțiva proprietari celebri, printre care Elton John și Oliver Reed.

Până în 1983, Panther fusese preluată de tânărul și ambițiosul om de afaceri sud-coreean Young-chull Kim, iar planurile s-au orientat către un model mai modern.

07:41, 12.02.2026 • Auto

BMW recheamă sute de mii de mașini, la nivel global, din cauza unei probleme tehnice

Proiectat inițial ca rival pentru mașini precum Fiat X1/9, Solo avea un motor Ford CVH de 1,6 litri amplasat central și o caroserie tip targa, elegantă. Însă înainte să depășească stadiul de prototip, Kim a realizat că noul Toyota MR2 putea îndeplini același rol la un preț mai mic, așa că a decis să ducă Solo într-o clasă superioară.

Așa a rezultat una dintre cele mai impresionante supermașini care nu au ajuns niciodată un succes comercial. Stilizat de Ken Greenley de la Royal College of Art, cu ajutorul tunelului aerodinamic de la March Engineering, proiectul era plin de inovații tehnice.

În primul rând, motorul Ford a fost înlocuit cu unitatea turbo de 2,0 litri, 204 CP, de pe Sierra RS Cosworth. În plus, a fost dezvoltată o transmisie integrală Ferguson, ceea ce făcea din Solo singura mașină de serie cu motor central și tracțiune integrală la acea vreme.

Structura caroseriei era, de asemenea, avansată: un șasiu tip spațiu din oțel, lipit de o celulă de pasageri din aluminiu tip „fagure” și materiale compozite, rezultând o rigiditate excepțională.

Printre dotările neobișnuite se numărau farurile retractabile și configurația 2+2. Cu reglaj de șasiu realizat cu implicarea specialistului Ford Rod Mansfield, Solo avea toate ingredientele pentru succes.

Pe șosea, impresiona cu adevărat. Structura rigidă, tracțiunea integrală, direcția rapidă și suspensia independentă îi ofereau un comportament excelent. Cu anvelope relativ înguste (195 față, 205 spate), mașina combina aderență ridicată cu un echilibru rar și o manevrabilitate foarte precisă.

Sursa: Autocar

În competiția „Britain’s Best Driver’s Car” din 1990, organizată de Autocar, Solo a terminat pe locul 4 din 10, înaintea unor modele precum BMW M5 E34, Lotus Elan M100 și Peugeot 309 GTi.

În testele noastre, la acea vreme, am scris: „Uitați de anvelopele înguste – Solo are mai multă aderență decât un Porsche 911 Carrera 4 sau un Lotus Esprit Turbo fără niciun efort. Direcția este atât de precisă încât pare telepatică. Poți să-l provoci sau să-l controlezi în drift – alegerea îți aparține.”

Totuși, exista și un „dar” important. Motorul Cosworth oferea performanțe bune (0–100 km/h în 6,8 secunde și viteză maximă de 144 mph), dar era lipsit de rafinament la turații joase, zgomotos la ralanti și agresiv la turații mari.

Pentru o mașină care trebuia să inspire emoție, acest comportament nu era ideal – mai ales având în vedere prețul de supercar.

În 1990, Solo costa puțin sub 40.000 de lire sterline – mai mult decât un Lotus Esprit SE și cu doar 10.000 de lire mai puțin decât un Renault GTA V6 Turbo, dar sub un Porsche Carrera 4, care depășea 52.000 de lire.

Mai mult, dezvoltarea a durat șase ani, iar clienții nu au fost dispuși să aștepte. Problemele financiare au făcut ca mașinile de serie timpurii să fie practic prototipuri rulate, iar producția a fost oprită după mai puțin de 25 de unități. Compania Panther a fost închisă.

Totuși, Solo a mai avut câteva încercări de revenire. Inginerii au testat un motor dublu turbo și chiar un V8 Rover de 3,9 litri. În 1995, a apărut și un prototip Solo 3 cu motor V6 de 3,3 litri la Salonul Auto de la Seul, dar fără continuare.

Astfel s-a încheiat povestea unei mașini remarcabile, creată de o echipă de ingineri talentați care au vrut să concureze cu marile nume ale industriei.

Cu mai mult timp, bani și dezvoltare, Panther Solo ar fi putut deveni un adevărat concurent de top.