A cincea ediție a competiției BRD FIRST Tech Challenge a ajuns la finală

Publicat: 30 aug. 2021, 15:30, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
A cincea ediție a competiției BRD FIRST Tech Challenge a ajuns la finală

Finala celei de-a cincea ediții a BRD FIRST Tech Challenge Romania, cel mai mare program de robotică pentru elevii de liceu din România, organizat de Asociația Nație Prin Educație, partener al FIRST în România.

La ediția din acest an a BRD FIRST Tech Challenge Romania au participat 2.505 elevi distribuiți în cele 167 de echipe înscrise în program, dintre care 24 de echipe s-au calificat în marea finală.

Pe parcursul ultimilor ani, BRD – Groupe Société Générale a sprijinit cu peste 1.000.000 de euro inițiative și programe locale de robotică. Angajamentul susținut al BRD face parte din platforma MINDCRAFT Development Hub a BRD, centrat pe viziunea băncii de a sprijini și de a încuraja educația în disciplinele STEM la nivel național. Printre activitățile MINDCRAFT Development Hub se numără competiția BRD FIRST Tech Challenge, programul de preaccelerare de start-up-uri Innovation Labs, susținerea CISL41, precum și inițierea unor programe de cercetare și dezvoltare în machine learning, echiparea mai multor laboratoare de robotică, susținerea echipelor de robotică în participarea la programe și competiții internaționale, și multe altele.

„Prin sprijinul pe care îl acordăm educației STEM ne dorim să contribuim la dezvoltarea competențelor copiilor nostri, ale noii generatii. Prin intermediul programelor și inițiativelor lansate sau sprijinite de noi, cei din BRD, am vazut beneficiile imense ce decurg din stimularea gândirii critice, dezvoltarea abilităților de problem-solving și învățarea prin explorare. Acum 5 ani, împreună cu Asociația Nație Prin Educație am pus bazele acestui proiect care a crescut enorm, de la an la an, și a oferit liceenilor din România oportunități reale de a-și dezvolta seturile unice de competențe și abilități. Performanța și eforturile participanților la competiția BRD FTC, precum și ale tuturor partenerilor noștri din MINDCRAFT Development Hub, emulația care s-a creat la nivel național în jurul acestei compețitii, ne inspiră, ne ambiționează și ne încurajează să fim optimiști cu privire la viitor în România,” a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.

A cincea ediție Tech CHallenge

La cea de-a cincea ediție, competiția BRD FIRST Tech Challenge România, organizată de Asociația Nație Prin Educație, a angrenat de peste 3 ori mai multe echipe, elevi și mentori decât ediția de debut, din 2016-2017, iar numărul orașelor reprezentate în competiție a crescut de la 33, acum cinci ani, la 80 de orașe, în prezent. BRD FIRST Tech Challenge Romania este a treia cea mai mare competiție independentă din lume și are cel mai mare număr de echipe participante la Campionatul Mondial și clasate printre semifinaliști, după China.

„Dorința noastră aici, la Nație Prin Educație, este să le oferim elevilor și profesorilor accesul într-un proiect educațional STEM care să le schimbe viețile. Ceea ce ne spun în fiecare an arată că am reușit. Ne-am propus să ajungem în 20% din licee pentru a genera o schimbare în programa și metodologia școlară și am reușit și asta. Elevii care au fost în competițiile noastre din anii trecuți sunt acum alături de noi, de organizatori, ca voluntari, și alături de echipele lor, ca mentori avem deja Alumni FTC în toată țara. Suntem fericiți că, împreună cu o bancă vizionară, am reușit să ne îndeplinim aceste obiective și sa schimbăm comunități și mentalități prin intermediul roboticii” a adăugat Dana Războiu, Președinte, Asociația Nație Prin Educație.

BRD First Tech Challenge Romania este cel mai important proiect al MINDCRAFT Hub, platforma dezvoltată de BRD pentru a veni în întâmpinarea nevoilor generațiilor tinere în creionarea unui viitor cu rost, în care se reușește contextualizarea produselor și serviciilor prin prisma unor experiențe valoroase.