A dat și Bolojan șpagă de supraviețuire?
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/bolojan-conferinta.jpg)
Vicepremierul Dragoș Anastasiu și-a dat de curând demisia, după ce a recunoscut că, timp de opt ani, a plătit „șpagă de supraviețuire” unui angajat ANAF pentru a-și proteja compania. Știripesurse.ro a scos din arhivă o declarație din 2020 a actualului premier Ilie Bolojan care arată că astfel de practici nu erau străine nici mediului de afaceri din anii ’90. Pe atunci, interacțiunile cu autoritățile presupuneau, uneori, „taxe informale” plătite pentru a putea continua o activitate economică legală.
Bolojan: „Mă oprea Poliția noaptea pe la Turda și îmi lua bani”
Într-un videoclip de campanie electorală publicat în 2020, Ilie Bolojan descria, fără menajamente, atmosfera acelor ani.
„Eu înainte de a fi primar am fost un mic comerciant. Mă duceam o dată pe săptămână la București, ca să fac aprovizionarea magazinelor mele și mă oprea Poliția noaptea pe la Turda și îmi lua bani. Era ca un fel de vamă de interior. Când intrai în București, din nou, te mai oprea o dată Poliția să-ți mai ia niște bani pentru că aveai mașină cu numere de provincie și oricum nu riscau nimic cu tine”, spunea Bolojan.
Drept urmare, acele experiențe l-au convins să își propună, dacă va ajunge vreodată într-o poziție de decizie, să schimbe modul în care funcționează administrația, astfel încât instituțiile publice să lucreze în slujba oamenilor, și nu invers.
Anastasiu: „Există șpagă de supraviețuire și șpagă de îmbogățire”
Declarațiile lui Dragoș Anastasiu, făcute recent într-o conferință de presă, reiau într-o formă explicită același tip de relație tensionată între privat și stat.
„Există două tipuri de șpăgi. Există șpăgi de supraviețuire și există șpăgi de îmbogățire. Șpaga de supraviețuire e atunci când, și apropo, în anii 90 șpaga era cu plicul sau cu geamantanul”, a spus Anastasiu.
Potrivit acestuia, după anii 2000, metodele de mituire au devenit mai rafinate. Valizele cu bani au fost înlocuite de contracte de consultanță și alte forme aparent legale și greu de depistat.
Fostul vicepremier a dat asigurări că firma sa nu a făcut evaziune fiscală și că a plătit în total 75 de milioane de lei impozite la stat.