A fost interzisă și în Rusia, cu pedepse de tortură și mutilare: Povestea „neplăcută” a cafelei

Fără ea aproape că nu mai putem trăi: cafeaua! E una dintre cele mai populare băuturi la nivel mondial, dar nu a fost de la început așa. La un moment dat chiar ajunsese să fie considerată o invenție a lui Satana…

Originea și istoria cafelei în Europa sunt pline de povești mai mult sau mai puțin adevărate, care demonstrează importanța acestei băuturi pentru populație. Originea cafelei în Europa datează din secolul al XVI-lea. Botanistul german Loonard Rauwolf a fost cel care a descris pentru prima dată cafeaua într-o carte publicată în 1583, iar la sfârșitul secolului al XVII-lea, exploratorii olandezi și-au însușit un arbore de cafea în Yemen și l-au mutat în grădina botanică din Amsterdam. Fertilitatea pământului și clima zonei au permis cafelei să se adapteze perfect.





În Germania, sectoarele protestante au dezaprobat-o

Ca și în lumea arabă, primii ani de cafea în Europa au fost foarte convulsivi. Povestea spune că în ambele culturi cafeaua a fost considerată o amenințare la adresa ordinii publice, s-a încercat, fără succes, interzicerea acesteia, chiar și închiderea primelor cafenele. De exemplu, în Germania, sectoarele protestante au dezaprobat această băutură și unii proprietari au interzis difuzarea ei. Această interdicție a fost ulterior ridicată, dar cafeaua a fost supusă unei taxe grele. Aceste măsuri împotriva cafelei au fost menținute până bine în secolul al XIX-lea.

Nici catolicii nu au întâmpinat cu brațele deschise această băutură și unii preoți au numit-o o invenție amară a Satanei până când Papa Clement al VIII-lea a gustat-o ​​și i-a plăcut atât de mult încât a decis să o boteze pentru a o face acceptabilă pentru catolici. A fost interzisă și în Rusia, cu pedepse de tortură și mutilare pentru cei prinși că o savurau.

Plăcere și politică: Cafenelele, la originile ideilor liberale

Drumul cafelei în Europa nu a putut fi oprit și s-a răspândit curând pe tot continentul. În 1650 era un produs consumat pe scară largă în Anglia și primele cafenele au început să se deschidă în Oxford și Londra. Aceste cafenele au fost la originea ideilor liberale în Anglia, datorită prezenței în ele a filosofilor și avocaților și a distribuirii de pamflete politice. Așa a fost agitația pe care au creat-o, încât, în 1676, procurorul regelui Carol al II-lea al Angliei a dispus închiderea cantinelor pentru infracțiuni de ofensă împotriva regelui și a regatului. Reacția împotriva acestei măsuri a fost de așa natură încât edictul a trebuit să fie revocat.

Astfel, cafenelele s-au răspândit în toate capitalele europene. La Berlin a fost deschis prima în 1670 iar la Paris în 1686 a fost deschisă Cafe Procope unde, conform istoriei, a fost inventat un nou mod de preparare a cafelei prin trecerea apei fierbinți printr-un filtru cu cafea măcinată. Și la Viena, în 1683 s-au deschis primele dintre faimoasele sale cafenele. Succesul acestei băuturi a fost atât de mare încât Johann Sebastian Bach, în 1734, a compus „Cantata del cafe”.

Cafeaua la români

Potrivit Historia.ro, până la jumătatea secolului XX, cafeaua la români era mai mult un tabiet social, consumată la întruniri sau alte evenimente sociale. Se pare că prima cafenea din București a fost deschisă în preajma anului 1667. În locul unde azi se află găsim Banca Naţională a României, un otoman din armata sultanului, cunoscut prin părţile locului drept Kara Hamie, îmbia românii la o cafea turcească.

Localnicii au adoptat cafeaua și au preluat ideea. Sursele istorice consemnează, în prima jumătate a secolului al 18-lea, localul lui Gheorghe cafegiul, poziţionat undeva în zona Batiştei. Mai târziu, cei care vizitau Occidentul au adus cu ei şi un alt tip de cafea – cea vieneză. La începutul secolului XX, Bucureştiul avea în jur de 140 de cafenele.

Nu în ultimul rând, tot potrivit Historia, cafeaua preferată a românilor pare să fi fost „marghilomana”, aflată pe în trend imediat după Primul Război Mondial. „Denumirea sa vine, bineînţeles, de la renumitul om politic Alexandru Marghiloman. Se spune că acesta, mare iubitor de cafea, aflat la vânătoare ar fi cerut să i se prepare o cană. Şi cum valetul nu avea apă, a improvizat şi a făcut cafeaua cu… coniac. De atunci, maghilomana se găsea în orice cafenea respectabilă din capitală, unde se întâlneau adesea aristocraţii vremurilor”.

Drumul cafelei merge mai departe, laolaltă cu drumul poveștilor legate de ea. Și unde se spun poveștile mai bine decât la o cafea?

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...