A fost pedepsit: Mick Jagger a încălcat regula carantinei

Publicat: 09 iul. 2021, 22:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
A fost pedepsit: Mick Jagger a încălcat regula carantinei

Solistul trupei The Rolling Stones, Mike Jagger, a încălcat regulile carantinei din Marea Britanie, pentru a participa, miercuri, la partida Anglia – Danemarca, disputată în semifinale la Euro 2020.

Pedeapsa pentru ceea ce a făcut? Cântărețul riscă o amendă de 10.000 de lire sterline (11.600 de euro). Cetățean britanic, Mike Jagger a venit din Franța și, în conformitate cu legea, ar fi trebuit să rămână în carantină 10 zile, în condițiile în care Hexagonul se află pe lista teritoriilor cu risc ridicat a Marii Britanii. La mai puţin de 24 de ore de la sosirea la Londra, el s-a alăturat, pe Stadionul Wembley, celor 60.000 de microbişti.

Mick este un mare microbist

Susținător al formației Arsenal Londra, Mike Jagger a fost fotografiat purtând mască atunci când a ajuns la loja VIP de pe „Wembley” şi mai mulţi fani l-au oprit pentru autografe. „Mick este un mare microbist şi voia să fie pe «Wembley». A fost testat pentru COVID înainte de zbor şi la sosire, plus după meci, aşa că a considerat că a fost grijuliu în acest sens”, a declarat o sursă apropiată muzicianului, pentru MailOnline.