A fost schimbat George Barbu de la Școala Superioară de Aviație Civilă

Publicat: 03 iul. 2023, 10:42, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
A fost schimbat George Barbu de la Școala Superioară de Aviație Civilă

George Barbu a fost schimbat din funcția de șef al Școlii Superioare de Aviație Civilă, iar în locul său a fost numit Ștefan Martinescu.

George Barbu a fost implicat în mai multe scandaluri, ultimul vizează decontări fictive de reparații ala avioane.

Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, la DNA. Generalul de flotilă aeriană Cătălin Dache, șeful Inspectoratului General de Aviație (IGAv) din Ministerul de Interne, și subalternii săi sunt anchetați de procurorii militari de la DNA pentru că au girat lucrări de reparații fictive estimate la peste 4,73 milioane de euro în cazul a două avioane. Inclusiv pentru cel donat de magnatul Ion Țiriac pentru SMURD.

Lucrările fictive au fost facturate de asocierea dintre Școala Superioară de Aviație Civilă, condusă de George Barbu, și Arpiem Aviation, controlată de Peter Alexandru Vasile.

Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate, încă din ianuarie 2022, cum sunt sifonați banii publici de la Ministerul de Interne, alocați pentru repararea și mentenanța avioanelor, de către cuplul George Barbu și Peter Alexandru Vasile cu ajutorul șefilor de la Inspectoratul General de Aviație.

Mai mult, firma Arpiem Aviation era abonată la contractele publice de la Școala Superioară de Aviație Civilă, în baza cărora încasase cel puțin 1,6 milioane de euro.