A început Sărbătoarea Sfântului Dumitru cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Publicat: 21 oct. 2023, 14:30, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
A început Sărbătoarea Sfântului Dumitru cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a început sâmbătă, cu expunerea spre închinare la moaște.

Între 21 și 29 octombrie, are loc pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sf. Dumitru cel Nou, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor. În fiecare zi, sunt programate sfinte liturghii și slujbe de priveghere.

”La sărbătoarea sfinților, cinstitele moaște sunt scoase în procesiune pentru ca mai ușor credincioșii să se poată închina și să le cinstească”, a precizat episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

În acest an, sărbătoarea Sf.Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie) este marcată și de  aducerea din Grecia a Icoanei Maicii Domnului – Panaghia Somela și a raclei cu un fragment din moaștele Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtul de Mir.

Începând din 21 octombrie, credincioșii se pot închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie, scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în Baldachinul Sfinţilor din incinta Catedralei Patriarhale.

Procesiunea „Calea Sfinților” este programată marți (24 octombrie) de la ora 12:00, când vor fi aduse Icoana Maicii Domnului „Panaghia Soumela” și Mâna dreaptă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

.