A luat foc un spital din Pietra Ligure, Italia

Publicat: 06 sept. 2022, 12:44, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
A luat foc un spital din Pietra Ligure, Italia

După ce, în pandemie, luau spitalele noastre foc, mai ceva ca hârtia uscată, aflăm acum că ard unități spitalicești și prin alte părți de lume. În noaptea de duminică spre luni, la spitalul Santa Corona din Pietra Ligure, provincia Savona, a fost cuprins de flăcări un pavilion întreg, și anume cel al secției de chirurgie.

Incendiul a izbucnit într-un salon de la etajul trei al imobilului, zice-se, după ce un pacient ar fi pus în mod intenționat focul, aprinzând un tub de oxigen cu bricheta. Pentru că flăcările se întindeau cu repeziciune, pompierii au fost nevoiți să evacueze trei etaje ale spitalului, adică și pe cel de dedesubt, și pe cel de deasupra celui unde a început incendiul.

Zece pacienți sunt în stare gravă, pentru că s-au intoxicat cu fum. În jur de 80 de pacienți au fost transportați la alte spitale, iar alții duși la alte secții neafectate de flăcări ale spitalului care a luat foc. Șase, care erau în stare bună, au fost externați.

Toate intervențiile chirurgicale care erau programate în zilele următoare, au fost amânate pentru date care vor fi ulterior comunicate. Poliția și pompierii au declanșat anchete care sunt în curs de desfășurare.