A murit artistul Ion Bârlădeanu, cunoscut pentru colajele pop art

Artistul Ion Bârlădeanu, cunoscut pentru colajele pop art făcute îndeosebi din tăieturi din reviste, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat pe Facebook curatorul Dan Popescu.

Nea Ion Bârlădeanu a decis ca în această frumoasă zi de toamnă să se mute la dreapta viaţă. A fost un artist total. Vreau să cred că-i va amuza pe îngeri cu colajele lui. La revedere, prietene!”, a scris pe Facebook curatorul Dan Popescu.

Născut pe 6 august 1946 în Zăpodeni, județul Vaslui, Bîrlădeanu a avut doar 7 clase primare și doi ani de studii la Școala populară de arte.

A părăsit satul natal de tânăr pentru a lucra ca tăietor de stuf, docher, muncitor de fabrică, paznic la Casa Poporului, gropar. După 1989, a trăit din reciclarea sticlelor și a neferoaselor la capătul unei ghene a unui bloc de pe Calea Moșilor, trăind din mila locatarilor.

Descoperit de proprietarului de galerie de artă Dan Popescu, a expus pentru prima dată la vârsta de 62 de ani, la București, 20 de lucrări pe teme politice. A devenit cunoscut după ce în 2009 regizorul Alexander Nanau a făcut un film documentar, marca HBO România despre artist, numit The World According to Ion B., film care a obținut Premiul „Emmy International”, categoria „Arts Programming”.

Lucrările sale au fost expuse la Londra, Copenhaga, Basel, Paris alături de artiști consacrați precum Andy Warhol și Marcel Duchamp iar despre el au apărut ample materiale la BBC sau The Guardian.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...